De Constantin Tănase
Au trecut trei săptămâni de la data alegerilor şi atmosfera politică din RM, în loc să se limpezească, a devenit şi mai confuză. În situaţia creată, se lansează diferite scenarii de ieşire din criză, scenarii care, până la urmă, se reduc la ideea „compromisului” în numele unui foarte nelămurit „interes naţional”. Opoziţia a declarat tranşant că acceptă doar varianta alegerilor anticipate. Ce e aceasta – un moft, o dovadă că Opoziţia e ruptă de realităţi sau e bântuită de duhul revanşei şi al extremismului?
Nici una, nici alta. Adevărul e că Opoziţia este „blestemată” să respingă orice dialog cu comuniştii şi să accepte alegerile anticipate, ca singura soluţie morală. Într-o democraţie normală, chestiunea nu ar căpăta o abordare atât de emoţională, ca la noi. Să ne amintim de cel mai la îndemână exemplu – alianţa dintre duşmanii de moarte Băsescu şi Geoană, care, într-o situaţie politică de criză, au acceptat să guverneze împreună. La noi, însă, situaţia e alta. La noi există lecţia tragică din 4 aprilie 2005, când unele partide şi-au trădat electoratul în numele consensului naţional şi care, drept răsplată, au fost sancţionate dur pe 5 aprilie 2009. Iată de ce, boicotarea alegerii preşedintelui şi alegerile anticipate nu sunt un moft al Opoziţiei, ci o condiţie a supravieţuirii ei, pentru că orice dialog cu comuniştii va fi perceput de către electoratul Opoziţiei drept o trădare. Chiar dacă liderii Opoziţiei în străfundul sufletului lor nu doresc acest lucru, ei sunt forţaţi de electorat să provoace anticipatele. Cine nu înţelege acest „detaliu”, nu înţelege nimic din ceea ce se întâmplă azi în RM. Trădarea din 4 aprilie 2005 îi urmăreşte, ca un blestem, şi pe alegători, şi pe liderii Opoziţiei. Iată de ce, repet, Opoziţia nu are altă variantă morală, decât anticipatele.
Bineînţeles, această variantă comportă mari riscuri. Nimeni nu poate garanta în favoarea cui se vor încheia ele – a comuniştilor sau a Opoziţiei. În situaţia când partidul lui Voronin nu va ceda controlul asupra televiziunii, este greu de crezut că Opoziţia va putea convinge opinia publică din interior că alegerile au fost fraudate şi că nu ea este vinovată de evenimentele din 6-7 aprilie. Există şi alte necunoscute în această ecuaţie: ce vor face partidele care nu au trecut pragul electoral, unde se vor duce voturile lor, dacă vor mai încerca o dată marea cu degetul – la comunişti sau la liberali?; cum a influenţat comportamentul tinerilor desolidarizarea liderilor Opoziţiei de actele de vandalism din 7 aprilie?; cum se va comporta în continuare România – va ceda presiunilor UE sau se va solidariza cu Opoziţia? ş.a.m.d. Cu toate acestea, Opoziţia nu poate alege decât varianta alegerilor anticipate. Orice dialog cu puterea ar fi amoral şi ar însemna complicitate la fraudele şi crimele comuniştilor.
Aceasta s-ar solda nu numai cu decesul politic al Opoziţiei, dar, ceea ce e şi mai important, cu dispariţia electoratului anticomunist – o variantă fatală pentru destinul şi viitorul european şi proromânesc al R. Moldova. Repet, riscul este uriaş, dar, chiar pierzând câteva mandate, Opoziţia păstrează şansa să recucerească la viitoarele alegeri electoratul pierdut în anticipate. O „conlucrare” cu comuniştii ar însemna pierderea nu numai a electoratului, dar şi a speranţelor că el va mai putea fi recâştigat vreodată.
