Andrei Stratan a avut o intrevedere cu Nino Burdjanadze

Vicepremierul Andrei Stratan, ministru al Afacerilor Externe si Integrarii Europene, a avut o intrevedere cu Nino Burdjanadze, presedintele Parlamentului Georgiei, aflata in vizita in R. Moldova cu ocazia reuniunii Adunarii Parlamentare GUAM.

In cadrul discutiilor intretinute la MAEIE, au fost abordate diverse aspecte ale situatiei social-politice si economice din ambele tari, evolutiile in domeniul politicii externe, fiind accentuate eforturile depuse in vederea realizarii obiectivelor strategice de cooperare regionala si integrare europeana ale Moldovei si Georgiei.

Angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea in Uniunea Europeana este ireversibil, a reiterat seful diplomatiei moldovenesti. Ministrul a informat oaspetele georgian despre prioritatile politicii externe pe termen mediu si lung, cea mai importanta dintre ele fiind ridicarea statutului relatiilor de cooperare dintre RM si UE la un nivel nou.

Partile s-au pronuntat pentru intensificarea in continuare a dialogului constructiv atit la nivel bilateral, cit si in cadrul organismelor internationale. Presedintele Parlamentului georgian a apreciat inalt eforturile diplomatiei moldovenesti, precum si a celorlalte state membre ale GUAM in vederea abordarii problemei conflictelor inghetate in cadrul celei de-a 61-a Sesiuni a Adunarii Generale a ONU. Interlocutorii au accentuat indeosebi necesitatea intensificarii dialogului politic in vederea solutionarii conflictelor inghetate de pe teritoriul ambelor state.

Nino Burdjanadze a exprimat sustinerea aspiratiilor Republicii Moldova de integrare europeana, evidentiind si salutind caracterul determinant al eforturilor autoritatilor Republicii Moldova in vederea solutionarii pe cale pasnica a diferendului transnistrean si atingerii parametrilor de aliniere la standardele europene. // Moldova Suverana

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.