De Anatol Plugaru
Aşa precum nu toţi prietenii noştri sunt şi prietenii lui Voronin, tot aşa nu toţi prietenii lui Voronin sunt şi prietenii acestei ţări
La 25.07.2009 am semnat un material în care printre altele spuneam: „Cel mai probabil rezultat al alegerilor anticipate este cel de data trecută: comuniştii (cu sau fără aliaţi) acumulează sub 61 de mandate, dar şi Opoziţia – eventual unită – nu ajunge la 61. În această situaţie, pe lângă nedumeriri de genul „a avut sau nu nevoie popa de o asemenea garmoşcă?”, vine din nou întrebarea de bază: ce e totuşi de făcut, în condiţiile aceluiaşi raport de forţe? Conform Constituţiei, Puterea nu este funcţională fără alegerea preşedintelui Republicii. Legislativul nu mai poate fi dizolvat decât după un an, alte alegeri pot avea loc doar sub furcile oamenilor. Dar nu este vorba numai de respectarea Constituţiei, pe care unii o înterpretează aşa cum le convine lor personal sau partidului din care fac parte.
Un preşedinte neangajat politic
Situaţia în care a fost adusă ţara – două tabere duşmănoase, gata să se sugrume reciproc – ne obligă să alegem un preşedinte puternic, dar neutru, slobod de partide. Capabil să nu dezbine şi în continuare, căci nu mai este unde. Ne trebuie un preşedinte în stare să împace societatea, să restabilească unitatea poporului = condiţie de existenţă a unui stat. El trebuie să ştie cum, să poată îndrepta spre binele ţării tot ce au mai bun partidele noastre, comunitatea de care aparţinem. Aşa cum sunt ele, partidele, pentru că altele nu avem. Şi nici o altă ţară cu un alt popor nu avem! Iar răul se uneşte singur. Se ştie doar că pentru triumful lui e de ajuns ca oamenii de bine să nu facă nimic. De la 08.04.2009 n-avem nici Putere legală şi nici Lege (leac legal) nu mai este pentru o nouă „paranoia constituţională”. Fantasmele cârmuitoare ale ştabiştilor au infectat cu mult peste măsură prostia şi ignoranţa generală. Mai departe poate urma doar INIŢIATIVA POPULARĂ, care, lucru bine ştiut, până la convocarea Adunării Constituante poate mătura nu numai gunoiul. Aşa că, vrea cineva sau nu, preşedintele republicii va trebui ales în toate cazurile. Şi uitaţi de jurămintele ce le-au dat până s-au văzut deputaţi. Pentru că şi ţara trebuie guvernată şi răbdarea are margini. A cui candidatură va trece – a comuniştilor (cu sau fără aliaţi) sau a Opoziţiei (cu sau fără aliaţi)? Se poate întâmpla ca alegătorii ambelor tabere să se intereseze: „Bine, bre, dar de ce încă data trecută n-aţi atras un candidat fără partid, necompromis, puternic, netrădător, neşantajabil, cu minte, experienţă, care va servi doar interesele Republicii Moldova?”.
În concluzie am putea spune că, în realitate, mare nevoie de aceste alegeri anticipate nu a avut şi nici nu are nimeni. Dar tot atât de adevărat este că, în plină duşmănie între ei, nu se vedea o altă ieşire. Şi nu este vorba de faptul că ele se desfăşoară în condiţii în care puterea în stat este uzurpată sau de economisirea a 35-40 mln lei, care, în criză, puteau fi cheltuite cu mult mai mare folos pentru societate. Şi nici de o principialitate mai veche: „Să piară lumea, dar să triumfe legea!”.
Vorba e că politica este un continuu exerciţiu de realizare a necesităţilor şi aspiraţiilor unei societăţi. Dar, din păcate, mulţi nu înţeleg încă asta. Or, nici aceste anticipate nu rezolvă principala noastră problemă: liniştirea, împăcarea societăţii, pornirea ei pe un făgaş de dezvoltare civilizată. Să sperăm însă că majoritatea alegătorilor o constituie oamenii cu mintea limpede, nu cei care s-au lăsat prostiţi de „marele luptător cu comunismul” Iurie Roşca sau pot fi prostiţi şi în continuare de alţii mai mici, dar al naibii de obraznici. Sau de alţii, mai înalţi şi oleacă mai frumoşi, dar care, spre deosebire de bărboşi, „tare au mai avut de suferit” de la „comunismul” ultimilor opt ani…”
Ni se pregăteşte ceva
Pe tot parcursul acestei campanii electorale, am avut impresia, o mai am şi acum, că ni se mai pregăteşte ceva. Tare aş mai vrea să nu am dreptate, dar tot mai des şi mai des mi se pare că ne aflăm în pragul unui război civil. Şi iată de ce: cum credeţi, oare ce vor face cei care s-au simţit şi se mai simt bine cu această Putere, în cazul în care ea slăbeşte, cade, moare? Ce va face lumea criminală – nu acea înghesuită de Voronin, ci acea care s-a simţit bine cu el? Vă întreb, a făcut cineva bani, mulţi şi nu chiar curaţi, în ultimii opt ani cu ajutorul celor de la putere? A eliberat Puterea pe cineva din funcţie, în mod ilegal? Au cerut sau nu de la businessmenii autohtoni cedarea proprietăţilor: „Na-ţi atâta şi rade-o din gară. Dacă nu, să nu zici că nu te-am preîntâmpinat”. Au fost şantajaţi sau nu oamenii de afaceri? S-au strâns sau nu bani pentru posturi, funcţii, „crâşă”? Bani care, chipurile, trebuiau să ajungă în casa partidului. Au închis cuiva gura din cei ce încercau să riposteze? Au trimis sau nu nenumărate controale în asemenea cazuri?
Dacă da, de ce credeţi că ei vor sta liniştiţi, văzând că le vin groparii? Vor fugi sau vor lupta? Îi avem în vedere pe cei ce au pus mâna şi pe spirt, şi pe ţigări, zahăr, construcţii, cereale, bănci, finanţe, metal, petrol, păduri, cărbune. Subînţelegem activităţile nelegale: furt, contrabandă, maşinaţii, combinaţii ş.a. Cum se simt şi se vor simţi cei care au făcut dosare false, la comandă, au luat averile altora, în condiţiile prieteniei cu partidul de guvernământ? Adică, tot felul de plohotniuci, despre care în ultima vreme au început a ne vorbi şi Lupu, şi Tarlev, şi alţii din aceeaşi gospodărie. Cu epoleţi sau fără, cu „şcoli” de pe aiurea – fel de fel de Ignatenco, Mândru, Grinşpun, senior cu tot cu junior, Birştein dispărutul şi Belinskas apărutul şi mulţi, mulţi alţi reidmani şi tkaciuci. Fruntea ţării ajunsă în pericol… Moldoveni, unul ca unul – prieteni la cataramă atât cu Juniorul, cât şi cu Seniorul… Departe de noi gândul că prietenia e un lucru rău. Ne interesează mai întâi de toate ce are ţara de la asemenea relaţii. Credem că ar fi cu mult mai bine şi pentru popor şi pentru conducătorii lui, dacă am micşora numărul celor înşiruiţi mai sus şi l-am mări pe cel din care fac parte un Şamis, Tihman, Gromov, Volneanschi ş.a. Cu care ai ce vorbi, de la care ai ce învăţa şi care, cu adevărat, vor binele, poartă respectul ţării ce i-a găzduit, devenită în realitate şi Patria lor. Mai vrem să amintim că străinul de când îi lumea te poate exploata numai cu ajutorul potlogarilor autohtoni! Şi nici văcarii globalizării nu adună cireada fără maflerii (citeşte boii) de prin partea locului.
Se va repeta 7 aprilie?
Cine garantează astăzi că „07.04.2009” nu se va repeta? Iar la adunările de protest, cu pietre sau fără, ordinea va fi asigurată, organizatorii, provocatorii ciocnirii cetăţenilor cu forţele de ordine vor lipsi cu desăvârşire… Până astăzi noi nu-i cunoaştem nici măcar pe cei de data trecută. Să nu uităm şi de faptul că interesele celor ce vin să protesteze nu întotdeauna coincid cu interesele economice ale unor angajaţi ai poliţiei, procuraturii, securităţii de astăzi. Multă lume dă vina în exclusivitate pe Voronin şi este convinsă că anume el, numai el a dat foc parlamentului, a organizat dezmăţul „bîdlelor” din 7 aprilie, că toate tâlhăriile în această ţară se fac cu ştirea lui ş.a.m.d. Eu, însă, nu pot să cred aşa ceva.
Şi iată de ce – asemenea lucruri distrug o personalitate, o compromit pe vecie. Iar Voronin nu a avut şi nu are nevoie de o asemenea reputaţie, la finele carierei sale. Mai ales în situaţia în care alegătorii i-au încredinţat vreo 60 de mandate. Şi apoi, cât îi mai trebuie unui om, care, Dumnezeu să-i dea sănătate, a împlinit deja 68 de ani? Pentru ce i-ar trebui dumnealui atâta bănărit, şi cu asemenea preţ? Nu pot crede că el nu se gândeşte la ziua de mâine, la copii, la nepoţi, căci suntem părinţi cu toţii. Cred că mai degrabă îl folosesc, în propriile interese, iar interesele lor, după cum spuneam nu întotdeauna coincid cu interesele ţării în care trăiesc – din când în când. Fiind convins că inspiră frică, că e atotputernic şi conduce corect, lui nici prin cap nu-i trece că, în realitate, ţara este condusă de cei care l-au îmbrobodit cu slugărnicie, devotament şi supuşenie falsă, cu fel de fel de băi, priiomuri pe la vânători şi alte exerciţii care pot îndulci viaţa bărbatului. Sunt sigur că domnia sa crede sincer că ştie totul şi că face totul bine. De fapt, nici nu poate fi altfel când eşti „un lup singuratic” şi n-ai pe nimeni să-ţi spună adevărul. Se ştie doar că lingăii merg la orice numai să-şi păstreze scaunul (nu rareori şi după plecarea şefului)! În mod normal, e bine ca măcar la bătrâneţe să ai şi de alţii în anturaj.
Şi se mai ştie, de mii de ani se ştie, că, dacă nu ai o opoziţie sănătoasă, e bine să ţi-o creşti. Nu să o blenduieşti, să o dispreţuieşti sau chiar să-i doreşti dispariţia, precum auzim în ultima vreme. E clar că ceea ce avem e mai întâi rodul guvernării PCRM, dar nu numai al lor şi nu numai al formaţiunilor politice. Nu trebuie să credem că partea inertă a societăţii nu şi-a adus contribuţia la dezastrul de astăzi. În toate cazurile, societatea are exact ceea ce merită. Şi dacă vrem să trăiască RM, trebuie să înţelegem că o putem ridica numai împreună.
Voronin să se pocăiască
La 7 aprilie, PCRM a primit un mesaj anti-Voronin exprimat foarte dur. Şi eu cred că, după alegeri, el se va scutura, că trebuie să se scuture, să se debaraseze de tot ce a adus ţara în haosul de astăzi. Cu atât mai mult cu cât a demonstrat că uneori o poate face – amintiţi-vă cazurile Zgardan, Semenovcher şi alţii. Şi după asta, să se ducă. Să se pocăiască, să-şi ceară iertare, căci oameni suntem şi fiecare greşim. Aşa cum a făcut-o Elţin, de exemplu. Dar, dacă nu repară de urgenţă încălcările Constituţiei, consecinţele uzurpării puterii, monopolizarea mass-mediei publice, dacă nu asigură reprezentarea reală a întregii populaţii în organele puterii, dacă nu rezolvă problemele restabilirii unităţii poporului, dacă va ignora şi mai departe Opoziţia, va insista în continuare asupra formelor dictatoriale de administrare a societăţii, nu se va duce – îl vor duce alţii. Şi asta poate veni nu neapărat din partea mulţimilor din piaţă.
O pot face chiar soratnicii de astăzi, unii extrem de nemulţumiţi de felul cum (cine) guvernează ţara. Aşa „l-au plecat” pe Nichita Sergheevici Hruşciov, în octombrie 1964. Aşa se poate întâmpla şi la noi în cazul în care fapta „lupului plecat” asigură colegilor un viitor mai bun decât rezultatul „lupului singuratic”. Oricum, acest partid rămâne unul cu influenţă determinantă şi în următorii ani. De aceea să ne rugăm Domnului să treacă totul cu bine. Să cerem de la partide să pună interesele naţionale mai presus de cele de grup, să ne aleagă un preşedinte fără angajamente prin alte capitale al lumii, fără datorii de milioane în faţa „moldovenilor” ce i-au plătit campania electorală. E tare de dorit să fie bine crescut, să aibă şi minte şi experienţă şi dacă nu prea mare dragoste, apoi măcar un pic de respect faţă de ţară şi poporul ei.
—
Anatol Plugaru a exercitat funcţia de ministru al Securităţii Naţionale (preşedinte al Comitetului pentru Securitatea Statului) în perioada 1991-1992.
