Ana Guţu: Republica Moldova, Ucraina și Georgia ar putea coopera într-un nou format interparlamentar

Republica Moldova, Ucraina și Georgia, trei state ale Parteneriatului Estic, ar putea să convină asupra unui nou format de cooperare interparlamentară, la care va participa şi membri ai Parlamentului European şi care va  substitui formatul ce a existat până acum – EUROEST.

O propunere în acest sens a fost lansată marţi, 16 septembrie, de președinta Comisiei politică externă și integrare europeană,  Ana Guţu, în cadrul unei întrevederi cu viceministra afacerilor externe a Georgiei, Tamar Beruchashvili.

Potrivit Anei Guţu, cele trei state ar putea să convină asupra noului format la viitorul summit al Parteneriatului Estic, care va avea loc în luna mai 2015 la Riga, Letonia. „Această inițiativă este dictată de faptul că cele trei țări – Ucraina, Republica Moldova și Georgia s-au detaşat R.Belarus, Armenia și Azerbaijan, în materie de avansare pe calea integrării europene”, a menţionat Ana Guţu.

La rândul său, Tamar Beruchashvili şi-a exprimat încrederea în victoria forțelor pro-europene la viitoarele alegerile parlamentare și a dat asigurări că autorităţile georgiene vor  susține noi colaborări bilaterale între organele legislative.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.