Amnesty International cere condamnarea lui V. Voronin pentru declaraţii discriminatorii

Amnesty International Moldova solicită tuturor organelor abilitate să se autosesizeze pe marginea discursului politicianului care şi-a permis să insulte o persoană de culoare.

Sâmbăta trecută, 18 februarie, politicianul Vladimir Voronin a făcut declaraţii rasiste la adresa lui John Onoje în cadrului unei întruniri publice. John Onoje, originar din Sierra Leone, făcea parte dintr-un alt grup de manifestanţi de lângă Arcul de Triumf, în timp ce Vladimir Voronin se adresa suporterilor săi în PMAN. În discursul său politicianul s-a referit la culoarea pielii lui Onoje, lezându-i demnitatea umană.

„Un astfel de comportament este inadmisibil, ba mai mult, este pasibil urmăririi penale conform legii”, a declarat Cristina Pereteatcu, Director Executiv Amnesty International Moldova. „Libertatea de exprimare nu înseamnă dreptul de a insulta pe altcineva, mai ales în public în faţa camerelor. Justiţia nu trebuie să treacă cu vederea acest caz”.

Amnesty International Moldova face apel către procurori cât şi deputaţii din Parlament pentru ca politicianul să răspundă pentru declaraţiile sale rasiste.

„În cazul în care asemenea declaraţii nu vor fi pedepsite, vom putea afirma că oamenii de rând din Moldova pot fi agresaţi verbal chiar de către aleşii lor, în timp ce aceştia se bucură de o imunitate totală”, a menţionat Cristina Pereteatcu, adăugând că politicienii nu trebuie să profite de imunitatea parlamentară pentru a ofensa şi discrimina persoane.

De asemenea, apărătorii drepturilor omului sunt îngrijoraţi de rapoartele conform cărora John Onoje ar fi fost bătut în centul Chişinăului imediat după finisarea protestelor.

Amnesty International Moldova precizează că nu susţine nici o parte la procesul politic din Moldova, pledând exclusiv pentru respectarea drepturilor omului.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.