Ambasadorul SUA William H. Moser pleacă. Iată ce i-a spus succesorului său şi ce va lua din R.Moldova

Ambasadorul SUA în R.Moldova William H. Moser îşi încheie mandatul, declarând că ultimii trei ani au fost o „perioadă fascinantă şi plină de satisfacţii”. Diplomatul afirmă că i-a spus deja succesorului său că poate doar să-l felicite, pentru că va avea parte de o experienţă nemaipomenită în Republica Moldova

„Pentru mine, toată perioada în care mi-am exercitat funcţia de Ambasador în Republica Moldova a fost una fascinantă şi plină de satisfacţii. De fapt, în urmă cu câteva săptămâni, în decembrie, am discutat cu succesorul meu, noul Ambasador, şi i-am spus că sunt foarte trist că trebuie să plec şi că pot doar să-l felicit, pentru că sunt sigur că va avea parte de o experienţă nemaipomenită în Republica Moldova”, a relatat diplomatul într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

Totodată, William H. Moser a precizat că această experienţă a fost o combinație dintre realizări, la care au contribuit şi Statele Unite, dar şi unele dezamăgiri, pentru că şi-ar fi dorit mai multe rezultate în aceşti peste trei ani.

Ambasadorul american a recunoscut că va încerca, dacă Serviciul Vamal din Statele Unite va fi înţelegător, să ia câteva sticle de vin din Republica Moldova. „De fapt, chiar îmi vor lipsi vinurile moldoveneşti. De asemenea, am şi o colecţie de flori din Republica Moldova pe care le voi lua cu mine în Statele Unite”, a spus ambasadorul.

William H. Moser a subliniat că, pe lângă toate acestea, va lua cu sine amintiri foarte frumoase şi clipe de neuitat petrecute, alături de oamenii pe care i-am întâlnit.

„Relaţiile calde pe care le-am stabilit sunt de nepreţuit. Partea frumoasă e că aceste amintiri nu mi le poate lua nimeni şi nu aş schimba experienţa din Republica Moldova pentru nimic în lume. Chiar dacă realizăm, eu şi soţia mea, că e timpul să plecăm acasă, să ştiţi că ne întristează această plecare”,a adăugat William H. Moser.

William H. Moser a fost confirmat de Senatul Statelor Unite ale Americii în funcţia de Ambasador al SUA în Republica Moldova la data de 2 august 2011 şi a depus jurământul la 6 septembrie 2011.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.