Ambasadorul SUA: Nu ne dorim anticipate în Moldova

Alegerile anticipate ar fi o soluție proastă pentru Republica Moldova și i-ar frâna dezvoltarea, declară ambasadorul SUA la Chișinău James D. Pettit. Potrivit acestuia, Republica Moldova are nevoie de un nou guvern care în regim de urgență trebuie să reia discuțiile cu partenerii de dezvoltare, în special cu Fondul Monetar Internațional.

Republica Moldova are nevoie de un nou guvern, căruia trebuie să i se ofere o șansă să realizeze ceva bun, a declarat James D. Pettit la postul de televiziune TV7. ”Haideţi să ne înţelegem să facem o monitorizare atentă a noului guvern ca ei să răspundă pentru toate greşelile lor, dar, în acelaşi timp, să observăm atunci când ei realizează ceva bun. Eu sunt gata să le dau această şansă. (…) Noi suntem gata să aşteptăm această nouă combinaţie, cu aceleaşi feţe, dar o nouă combinaţie. Haideţi să le dăm posibilitatea ca ei să reuşească ceva pozitiv să facă”, a îndemnat diplomatul american.

În același timp ambasadorul SUA s-a pronunțat deschis împotriva alegerilor anticipate, menționând că acestea ar fi în detrimentul Republicii Moldova. ”Când nu este guvern, nu este stabilitate. Ţara mea, partenerii internaţionali de dezvoltare au susţinut stabilitatea pentru că ne-am gândit că nu va fi niciun progres fără guvern. Aceasta se vede. Unii ne critică pentru că din cauza că noi am susţinut formarea rapidă a guvernului suntem împotriva alegerilor anticipate. Eu personal de câteva ori am spus că într-adevăr e mai bine de evitat alegerile anticipate. Pentru că acestea vor frâna formarea noului guvern. Asta nu e din motivul că noi am fi împotriva unui partid concret, sau împotriva unor mişcări politice”, a precizat diplomatul.

James D. Pettit a precizat că viitorul guvern are sarcina de a relua discuțiile cu finanțatorii externi pentru a putea debloca criza economică, deoarece Republica Moldova se află la marginea prăpastiei. ”Noi deja câte luni aşteptăm vizita FMI. Asta e foarte important pentru viitor şi pentru dezvoltarea Republicii Moldova pentru că acum ne aflăm la limita crizei economice. Într-adevăr trebuie o anumită intervenţie şi a FMI şi a altor parteneri de dezvoltare ca să fie depășită această criză”, a concluzionat ambasadorul SUA.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.