Ambasadorii saluta dialogul Chisinau-Tiraspol

Moldova.ORG – Cel puţin aşa reiese din comunicatul remis luni, 21 aprilie 2008, de Ministerul Reintegrării R. Moldova. În comunicat se arata: „reprezentanţii corpului diplomatic au salutat acţiunile practice întreprinse în vederea promovării iniţiativelor de întărire a încrederii şi reluării procesului de negocieri privind soluţionarea problemei transnistrene”. Diplomaţii străini au promis, totodată, sprijin, prin „proiecte concrete cu caracter social-economic şi umanitar, menite să contribuie la reintegrarea ţării”.

Evoluţia relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol a fost analizată luni de ministrul Reintegrării, Vasili Şova şi şefii misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău, reprezentanţi ai statelor-membre ale UE, Federaţiei Ruse, Ucrainei, SUA şi Misiunii OSCE în R. Moldova.

În cadrul întrevederii, au fost abordate diverse aspecte legate de întâlnirea Voronin-Smirnov de la Tighina (11aprilie 2008), inclusiv măsurile de întărire a încrederii şi reluarea negocierilor în formatul „5+2”.

Ministrul Vasili Şova a repetat în faţa corpului diplomatic cele spuse de Preşedintele R. Moldova, după întrevederea cu liderul separatist Igor Sminov şi anume faptul că R. Moldova este dispusă să solicite Uniunii Europene „anularea restricţiilor de călătorie pentru reprezentanţii administraţiei de la Tiraspol, în contextul asigurării condiţiilor necesare pentru libera circulaţie a demnitarilor de stat, precum şi a tuturor persoanelor şi bunurilor între cele două maluri ale Nistrului”. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.