Aluzie? Gaburici: Lucrurile s-au pornit, după ce am cerut demisia Procuraturii Generale şi BNM

Premierul Chiril Gaburici susţine că datele privind studiile sale incluse în CV sunt veridice şi sugerează că Procuratura Generală a mişcat ancheta în dosarul privind studiile sale după ce a cerut printr-o scrisoare demisia conducerii instituției şi a BNM. Şeful Executivului a precizat astăzi că încă nu a primit o citație oficială la Procuratură în cazul falsificării diplomei emise pe numele său, dar că va merge pentru a fi audiat.

„Mă bucur că lucrurile s-au pornit, îndeosebi imediat după ce am făcut publică scrisoarea de sâmbătă. Înseamnă că lucrurile merg. Sper că și în cazul băncilor lucrurile vor merge la fel”, a declarat Gaburici după ședința operativă de la CNA.

Întrebat dacă este totuşi deţinătorul unei diplome false, Chiril Gaburici a spus că procurorii trebuie să demonstreze că diploma lui e falsă, şi nu el. “Ce am inclus în CV totul este adevărat”, a adăugat premierul.

Gaburici a spus între altele că a aflat că urmează să fie invitat la audieri din presă, dar că neapărat va merge pentru a fi audiat. „Încă nu am primit invitație oficială la Procuratură. Am citit informația de pe site-urile dvs”, a declarat acesta.

Reamintim că premierul Chiril Gaburici a cerut sâmbătă printr-o scrisoare preşedintelui republicii, a Legislativului şi celor 101 de deputaţi demisia conducerii PG, BNM și CNPF, care se fac vinovate de situația din domeniul bancar.

Luni Procuratura Generală a anunțat că desfășoară o anchetă în dosarul privind studiile lui Gaburici, urmând ca premierul să fie audiat.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.