Alexandru Tănase, prim-vicepreşedinte al PLDM, este un politician şi avocat cu renume, în al cărui palmares sunt cazuri răsunătoare, inclusiv la CEDO. Este un apărător fervent al drepturilor omului şi crede că o carieră strălucită în orice domeniu – justiţie, politică, artă – se face cu foarte multă muncă şi cu paşi neordinari. „Cine nu riscă nimic – riscă totul. Dacă mergi pe o cale bătătorită, ştii exact unde vei ajunge, dar cu certitudine nu vei avea şansa să faci mai mult decât ai fi putut face”, afirmă Alexandru Tănase în interviul acordat pentru ultimul număr al revistei PUNKT. Vedeţi mai jos spicuiri din acest dialog.
– Alexandru, care sunt criteriile după care accepţi sau refuzi un caz? Sau avocatul, ca şi medicul, nu are voie să refuze să ajute pe cineva?
– De felul meu, sunt o fire care detestă rutina, de aceasta nu-mi plac cazurile „fără sare”. Accept mai uşor acele cazuri care conţin în sine o anumită doză de provocare, pentru a învăţa ceva nou. Din fericire, avocatul nu este medic şi pot să-mi permit să aleg acele cazuri care, pe lângă onorarii, mai oferă şi o anumită doză de satisfacţie profesională.
– Nu trece nicio ediţie de „Flux” sau „EU TV” (EU te văd? sau EU te vreau? – nebănuite sunt căile mult-preaînţeleptului şi mult-preacuratului Iu.) fără să fii cap de afiş sau măcar gât de afiş. Le urmăreşti? Le colecţionezi? Te enervezi? Ai imunitate?
– Nu mă deranjează şi nici nu mă enervează. M-ar fi pus în gardă dacă Roşca m-ar fi lăudat. Dacă te atacă asemenea indivizi, înseamnă că eşti pe calea cea dreaptă. În această ţară nu-i niciun om normal care să nu fi fost atacat de Roşca. Pentru mine este mai onorabil să fiu în tabăra celor batjocoriţi de „Flux” şi „EU TV” – Grigore Vieru, Ilie Ilaşcu, Nicolae Dabija, Vladimir Beşleagă, Constantin Tănase, Val Butnaru -, decât în tabăra celor lăudaţi de Roşca – Vladimir Voronin, Artur Reşetnicov, Zinaida Greceanâi, Gheorghe Papuc şi Valeriu Gurbulea.
– Apropo, ai fost şi avocatul lui Ilaşcu, dar nu ştiu cum s-a dat uitării cazul acesta. Cum crezi, ar mai putea apărea pe tapet?
– Hotărârea CEDO în cazul Ilaşcu este singurul argument judiciar internaţional, pe care îl are R. Moldova pentru a forţa Federaţia Rusă să-şi retragă trupele de ocupaţie din raioanele de est ale republicii. În altă ordine de idei, Hotărârea CEDO în cauza Ilaşcu reprezintă o trecere în revistă a istoriei moderne a R. Moldova. Această hotărâre ar trebui studiată de generaţia tânără la lecţiile de istorie. Comuniştii şi aliaţii lor trec sub tăcere acest document, deoarece el combate concepţia stalinistă privind istoria actualei R. Moldova şi poziţia oficială a guvernului în problema diferendului transnistrean. Georgia abia acum, după agresiunea militară din partea Rusiei, a depus la CEDO o plângere similară celei, pe care am depus-o noi la 5 aprilie 1999. De altfel, guvernul Georgiei a invocat Hotărârea în cauza Ilaşcu ca precedent judiciar pentru a-şi susţine propriile pretenţii.
– Cum ţi se pare această campanie electorală? E suficient de sângeroasă, aşa cum s-a promis? Ce urmează, după prognozele tale? Cui îi vor ceda nervii mai întâi?
– Este cea mai murdară campanie din toate pe care le-a avut până acum R. Moldova. De fapt, fraudarea alegerilor nu are loc acum, ci a început imediat după alegerile parlamentare din 2005. După formarea coaliţiei PCRM-PPCD a fost sistată emisiunea ORA OPOZIŢIEI de la „Moldova 1”, la iniţiativa PPCD au fost sistate transmisiunile în direct ale şedinţelor parlamentului, a fost mărit pragul electoral şi interzise blocurile electorale, au fost impuse interdicţii de a ocupa funcţii pentru persoanele ce deţin dubla cetăţenie, au fost acaparate abuziv posturile municipale „Antena C” şi „Euro TV”. Toate aceste acţiuni au avut ca scop avantajarea partidelor din coaliţia de guvernământ şi dezavantajarea Opoziţiei. Până la urma nu-i va ajuta la nimic, deoarece sunt convins că în această ţară numărul oamenilor normali este cu mult mai mare decât cel al ticăloşilor. Şi votul este mai tare decât „EU TV”-ul lui Roşca, ghiogarii lui Papuc şi securiştii lui Reşetnicov. Votul popular îi va arunca pe unii la gunoi, iar pe alţii – pe banca acuzaţilor.
– Zicea un avocat francez, celebru prin faptul că a apărat criminali de război şi dictatori că (scuze de cacofonie) „crima este un semn al libertăţii noastre”. A vrut doar să fie paradoxal?
– Dacă am accepta ab integrum această aserţiune, este anume acel caz când preţul pentru o libertate virtuală îl poate constitui libertatea reală. La modul serios, într-o societate normală, chiar şi dictatorii sau criminalii de război au dreptul la apărare. Doar un ticălos poate acuza un avocat pentru că apără o persoană urmărită penal.
– Ca avocat, există o anumită graniţă morală de care nu poţi trece?
– Niciodată nu am făcut compromisuri în detrimentul clienţilor mei. Este imoral să profiţi de dificultatea în care se află o persoană, pentru a-ţi promova propriile interese.
– Ce lecţii de viaţă ţi-a dat tatăl tău şi ai avea curajul să i-o transmiţi şi fiului tău?
– Nu este un secret pentru nimeni că dl Constantin Tănase, fondatorul şi directorul ziarului TIMPUL, este tatăl meu. Pot vorbi despre tatăl meu doar de bine, deoarece este un om onest şi consecvent în ceea ce face. Este omul care a votat independenţa R. Moldova şi a făcut extrem de mult pentru renaşterea spiritualităţii româneşti în Basarabia. Vreau ca ambii mei copii să preia consecvenţa şi verticalitatea pe care o are bunicul lor.
– E posibilă oare o justiţie normală în Moldova? Dacă mai ţinem minte ce e aia normalitate…
– Eu cred în justiţia liberă şi sunt convins că ea poate fi edificată şi în R. Moldova. Am să-l parafrazez pe Marin Preda: „Dacă justiţie nu e, nimic nu e”. Este un crez al meu, pe care îl urmez şi nu voi face niciun compromis pentru atingerea acestui scop.
– Eşti un om care, în virtutea meseriei, a văzut libertatea şi lipsa de libertate în toate formele de manifestare…
– Singura libertate absolută este libertatea de gândire. Restul libertăţilor sunt condiţionate de mai multe circumstanţe şi situaţii obiective. Aceste situaţii vor exista mereu, este important să nu accepţi, ca ele să te doboare. Am văzut miniştri care transpirau de frică în prezenţa lui Voronin, deşi se aflau în libertate. În acelaşi timp, l-am văzut în detenţie pe Vladimir Şarban care, în interiorul său, era mult mai liber decât călăii lui, dându-le adevărate lecţii de demnitate.
– Parcă luaţi aparte, sunt mulţi oameni ca lumea pe aici, dar luaţi împreună, ne pierdem tot farmecul… Ce ne face pe noi, moldovenii, atât de păcătoşi, provinciali, incoerenţi şi rămaşi de roata vremii? Zi-mi, te rog, vezi o portiţă de ieşire din acest paradis urât mirositor?
– Moldovenii nu sunt provinciali. Cei care au condus această ţară au fost şi sunt provinciali, primitivi şi anchilozaţi în trecut, iar oamenii le-au urmat exemplul din lipsă de alternativă.
– Ţi-a fost frică vreodată? De ce?
– Doar proştii nu se tem de nimic. Mi-e frică de proşti, chiar şi de cei care nu-mi sunt duşmani. De la ei nu ştii la ce poţi să te aştepţi.
– Care a fost cea mai mare dezamăgire a anului trecut şi cea mai mare speranţă a anului care a venit?
– Nu am niciun fel de dezamăgiri şi am mari speranţe pentru viitor. Şi nu doar pentru anul care a venit. Dumnezeu ne oferă în acest an o mare şansă de a închide odată pentru totdeauna pagina neagră a comunismului şi de a reveni la normalitate. Sper că nu vom rata din nou.
