Chisinau / Moldova.ORG / — Vice președintele egiptean, Omar Suleiman, a emis astăzi, 11 februarie, următoarea declaraţie: "În numele lui Dumnezeu cel milostiv, în aceste momente extrem de dificile pentru ţara noastră, preşedintele Hosni Mubarak a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte al Republicii Egipt şi a încredințat conducerea țării Consiliului Superior al Forţelor Armate. Fie ca Dumnezeu să ne ajute pe toți."
Declaraţia lui Suleiman este cel mai evident indiciu, de până acum, că armata condusă de Ministrul Apărării, mareşalul Mohammed Hussein Tantawi, a efectuat o lovitură de stat. Nu se ştie încă exact dacă Suleiman va rămâne ca şef al armatei guvernului condus. Egiptul revine la modelul din 1952 de conducere a statului prin intermediul unui consiliu de ofiţeri de armată. Întrebarea este în ce măsură elita militară va fi dispusă să împartă puterea cu omologii săi civili.
Va veni şi timpul în care euforia opoziţiei va dispărea şi cererile referitoare la alegeri nu vor întârzia să apară. Statele Unite ale Americii, care susţine forțele militare agiotante, îşi manifestă, de asemenea, interesul strategic de a vedea Egiptul orientându-se spre un sistem politic mai pluralist.
Rămâne de văzut în ce măsură forțele militare vor rămâne fidele angajamentului de a organiza alegerile programate pentru septembrie 2011. În cazul în care alegerile vor avea loc, armata trebuie să aibă un vehicul politic, în schimbul contracarării forţelor de opoziţie, în special Frăția Musulmană. Prin urmare, soarta Partidului Naţional Democrat (PND), aflat la guvernare, este necunoscută. Fără PND, regimul se va prăbuşi şi forțele militare s-ar putea confrunta cu mari dificultăți ân ceea ce priveşte conducerea ţării. Atâta timp cât Consiliul Militarilor va funcţiona ca guvern provizoriu, acesta va dori, probabil, să stăvilească cât mai mult PND-ul şi să accepte unele elemente ale opoziţiei pentru a duce la bun sfârşit tranziţia.
Deţinerea puterii de către aceştia, într-o perioadă de formare a unui guvern democratic, va fi cea mai mare provocare pentru militari, întrucât se încearcă evitarea unei schimbări de regim, în paralel cu rezolvarea unei potențiale crize constituționale.