Alegeţi saltul european! La 5 aprilie votaţi Soarele!

Programul de guvernare al Alianţei „Moldova Noastră” se bazează pe efectuarea unui veritabil salt în dezvoltarea ţării. Guvernată de oameni nepricepuţi şi nerezonabili, R. Moldova este o ţară înapoiată la toate capitolele: economie, sistem politic, standarde de viaţă. Mişcându-ne încet, cu paşi de melc, vom rămâne condamnaţi să ne târâm mereu la coada caravanei istoriei. Nu ne putem permite să mergem cu căruţa, în timp ce alte ţări urcă la bordul avioanelor supersonice. De aceea e necesar saltul, în primul rând cel economic, care va fi în mod firesc şi logic, urmat de saltul în celelalte domenii, unite generic în noţiunea de „nivel de viaţă”.

Această idee nu este luată din pod, nu este rodul purei fantezii – avem în faţă exemplele reale şi viabile ale multor state care au efectuat saltul dintr-un secol în altul, dintr-o civilizaţie în alta: aşa-numiţii „tigri asiatici”, Hong-Kong, Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, au depăşit prin intermediul saltului economic decenii întregi în, vorba lui Eminescu, tot atâtea clipe. Exemple mai apropiate şi mai la îndemână sunt şi în Europa: Irlanda, Estonia, Letonia, Lituania.

Acum să ne gândim simplu, ţărăneşte: suntem oare noi, moldovenii, mai proşti, mai leneşi, mai nepricepuţi decât aceste popoare? Tot ce am reuşit să făurim de-a lungul istoriei pe acest meleag arată că nu. Doar uneori ne lăsăm înşelaţi de promisiunile dulci ale unor conducători care nu-şi merită poporul. Aşa am păţit în ultimii opt ani. E timpul să alegeţi o conducere care va elibera hărnicia, talentele şi vocaţia dumneavoastră!

Noi, cei reprezentaţi în buletinele de vot sub simbolul SOARELUI, vom aduce libertatea în locul dictaturii instaurate de clanul care pleacă. Avem nevoie unii de alţii pentru a înfăptui împreună un veritabil salt economic, asociat cu modernizarea instituţiilor sociale şi politice.

Vă rugăm să ne susţineţi, pentru că suntem singurii care am demonstrat că ne ţinem de cuvânt în faţa alegătorilor noştri, să nu vă pierdeţi voturile cu cei fără şanse, să pedepsiţi trădătorii şi să participaţi activ la scrutinul din 5 aprilie, dându-vă votul pentru Alianţa „Moldova Noastră”!

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.