Alegeri repetate în trei localităţi

Chişinău / Moldova.ORG/ — În urma turului II de scrutin, în trei localităţi, alegerile au fost anulate de către Curtea de Apel, urmând să aibă loc alegeri repetate.

Astfel, prin decizia Curţii de Apel, turul III urmează să fie organizat în satul Popeasca, r-nul Ştefan-Vodă, oraşul Căuşeni şi satul Cârpeşti, Cantemir.

Instanţele care au anulat rezultatele alegerilor, au motivat decizia prin numeroasele încălcări înregistrate pe 19 iunie, la turul II de scrutin.

În localitatea Cârpeşti, r-nul Cantemir, în turul III, lupta se va da între candidaţii PLDM şi PL.

După turul II al alegerilor locale din 19 iunie, atunci când candidatul liberal a câştigat alegerile, avocaţii PLDM au depus o contestaţie la judecătoria Cantemir.

În urma contestaţiei depuse de către PLDM, instanţa a decis confirmarea ilegalităţii alegerilor locale din această localitate, fiind, astfel, organizat turul III.

Menţionăm că în s. Condrăteşti, Ungheni, a fost deja organizat turul III de scrutin, deoarece la alegerile din 19 iunie s-au greşit datele candidaţilor din buletinul de vot.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.