AIE va înainta PCRM oferta pentru votarea preşedintelui

Pînă la sfărşitul săptămînii curente Alinaţa pentru Integrare Europeană (AIE) va înainta Partidului Comuniştilor (PCRM) oferta pentru votarea şefului statului, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, liderului Partidului Democrat şi candidatul AIE la preşedinţie, Marian Lupu.

După cum informează INFOTAG, Lupu susţine că este într-un dialog continuu cu toţi membrii PCRM, în afară de liderul comunist Vladimir Voronin, care este în vacanţă.

„Îmi iau responsabilitatea să garantez îndeplinirea ofertei pe care o vom înainta comuniştilor. Am susţinerea Alinaţei, chiar legislativă dacă este nevoie, de adoptare a unei legi privind statutul partidelor de opoziţie”, a subliniat Lupu.

Liderul PD a menţionat că niciodată nu se va ocupa cu relaţii de cumpărare-vînzare a voturilor. Unica metodă acceptabilă de convingere a comuniştilor este dialogul şi speră că PCRM va înţelege că anticipatele sînt un rău pentru toţi, iar în primul rînd pentru cetăţeni.

Totodată, el afirmă că în rîndul comuniştilor sunt „voci suficiente” care se pronunţă pentru alegerea preşedintelui. În cazul unui scrutin parlamentar anticipat, Lupu susţine că PD va merge în cadrul unui bloc electoral, posibil cu actualele partide din Alianţă, dacă va fi modificată legislaţia electorală şi vor fi permise blocurile.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.