Întors de la Bruxelles, Marian Lupu declară că „joaca cu fiecare cu soluţia sa trezește îngrijorări la partenerii noştri strategici.”
Speakerul Marian Lupu a cerut astăzi partenerilor din alianţa majoritară să decidă rapid, de comun acord, cum au de gând să depăşească blocajul prezidenţial. Lupu a lansat îndemnul la întoarcerea dintr-o vizită la Bruxelles. Oficialii europeni i-au spus că, de dragul stabilităţii Moldovei, aşteaptă alegerea cât mai grabnică a şefului statului în Parlament prin cooperarea între putere şi opoziţie. Revenit acasă, Marian Lupu s-a pomenit, însă, cu o nouă criză în cooperarea cu opoziţia.
Marian Lupu afirmă că alianţa nu mai are timp de pierdut cu găsirea soluţiei pentru alegerea preşedintelui. Cum începând cu această săptămână democraţii deţin preşedinţia prin rotaţie a alianţei, Marina Lupu spune că va convoca mâine consiliul AIE, iar în câteva zile şi o şedinţă în format extins a coaliţiei pentru a pune în discuţie acest subiect.
Marian Lupu: “Este cazul şi vom iniţia aceste discuţii ca alianţa să iasă la o poziţie comună, consolidată şi definitivă privind alegerea şefului statului. Toată joaca asta cu fiecare cu soluţia sa şi fiecare cu negocierile sale nu face bine alianţei şi lucrurile acestea trezesc îngrijorări şi la partenerii noştri strategici care vor să vadă în RM o alianţă funcţională, consolidată şi care să ducă la bun sfârşit agenda europeană a RM. Nu vom identifica poziţia comună într-o zi-două, dar în jumătate de lună trebuie s-o facem. Nu avem la dispoziţie timp mai mult.”
Ironia speakerului l-a vizat pe premierul Vlad Filat, care a purtat discuţii separate cu liderul comuniştilor Vladimir Voronin în subiectul alegerii şefului statului. Marian Lupu mai crede că soluţii există, şi nu una, iar problema ar fi nu în refuzul comuniştilor de a coopera cu puterea la alegerea şefului statului, ci în lipsa de unanimitate în sânul coaliţiei.
Un punct de vedere împărtăşit şi de şeful liberalilor Mihai Ghimpu: “Eu accept orice soluţie care ne-ar pemite să evităm anticipatele. Dar nu discutăm, asta e şi problema. Nu înţeleg ce se întâmplă – de aici se întâlneşte cu Voronin, discută, dar noi împreună, în trei, nu discutăm. Ce să discuţi cu Voronin dacă noi nu am discutat între noi?”
Soluţia de depăşire a blocajului prezidenţial este şi subiectul de care se interesează în aceste zile la Chişinău o delegaţie a Consiliului Europei în frunte cu secretarul general adjunct al Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert. Experţii s-au întâlnit cu opoziţia comunistă şi liberalii, după care urmau să poarte discuţii cu democraţii şi liberal-democraţii.
Iată ce ne-a spus Sergiu Sârbu despre ceea ce au discutat comuniştii cu emisarii europeni: “Au venit să asculte poziţie fiecărei părţi cum vede depăşirea crizei. Cam asta e misiunea lor. Şi noi am reafirmat cerinţele noastre – să fie anunţată data alegerilor preşedintelui, să iniţiem un dialog şi să găsim o poziţie comună privind un candidat independent neafiliat politic.”
Între timp, relaţiile dintre opoziţia parlamentară şi alianţă s-au tensionat şi mai mult. Comunistii au părăsit astăzi şedinţa în plen a Parlamentului în semn de protest faţă de refuzul alianţei de a investiga modul cum o lege privind cazinourile a fost promulgată în altă variantă decât ar fi fost adoptată de legislativ.