Administraţia AIC dezminte informaţiile cu privire la disponibilizări

Administrația Aeroportului Internațional Chișinău dezminte informațiile vehiculate astăzi în presă, potrivit cărora angajaţii AIC ar urma să fie disponibilizaţi.

Potrivit unui comunicat de presă, „informaţiile sunt false şi au fost propagate cu rea intenţie de către o sursă care a dorit exclusiv să provoace panică. În acest moment, la AIC au loc proceduri absolut normale care privesc contractele angajaţilor, într-un caz de concesiune. Menţionăm că locurile de muncă ale angajaţilor AIC sunt sigure, nu există ameninţări în această privinţă iar aeroportul se îndreaptă într-o direcţie corectă de dezvoltare. Protejarea locurilor de muncă şi a angajaţilor reprezintă o prioritate a conducerii AIC”, se mai spune în comunicat.

Administraţia Aeroportului mai afirmă că informaţiile vehiculate pe această temă sunt o interpretare manipulatoare, iresponsabilă, având scopul de a induce în eroare opinia publică. „Facem, pe această cale, un apel la încetarea campaniilor de dezinformare în ceea ce priveşte activitatea Aeroportului Internaţional Chişinău”, se mai spune în comunicat.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.