Acuzațiile de doi bani a comuniștilor respinse de instanță

 De Cătălina Gromov

Chișinău (Moldova.ORG) — Curtea de Apel Chişinău a respins, la 15 decembrie 2010, cele două cereri ale Partidului Comuniştilor care vizau verificarea listelor electorale din alegerile parlamentare anticipate din 28.11.2010.

Menţionăm că în una din cererile PCRM solicitau obligarea CEC de a contrapune listele electorale de bază cu listele electorale suplimentare, în vederea identificării votării multiple. Curtea de Apel Chişinău a hotărît ca procesul civil pe cererea sus-menţionată să fie încetat şi că nu se va admite o nouă adresare în judecată a PCRM, cu aceeaşi cerere cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri.

În cel de-al doilea caz, Curtea a hotărît să respingă ca neîntemeiată, cererea PCRM cu privire la obligarea CEC de a pune la dispoziţia reclamantului listele electorale suplimentare de la alegerile parlamentare anticipate din 28.11.2010.

Toate acuzaţiile PCRM aduse la adresa CEC cu referire la refuzul de a pune la dispoziţia reprezentanţilor partidului posibilitatea de a compara listele electorale sunt nefondate şi ilegale.

Menționăm că PCRM mai acuza CEC că ar fi complice la furtul voturilor și se plîng de noi încălcări în procesul de numărare repetată a acestora. CEC respinge toate acuzațiile și amintește de verdictul Curții de Apel Chișinău.

Rezultatele finale a numărării repetate a voturilor vor fi anunțate vineri.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.