Acțiune de plantare a arborilor! Ziua de Înverzire a Plaiului, marcată astăzi în Moldova

Circa 267 de mii de puieți urmează a fi plantați astăzi în Republica Moldova de Ziua Națională de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră”. Cu acest prilej, Ministerul Mediului face un apel către toți cetățenii de a se implica în această acțiune, care va duce la îmbunătățirea stării ecologice a țării.

Astfel, acțiunile din cadrul acestei campanii includ plantarea arborilor, amenajarea fâșiilor și pasajelor forestiere din preajma drumurilor și a bazinelor acvatice. Întreprinderile silvice subordonate Agenției „Moldsilva” urmeaza să efectueze lucrări de plantare, în această toamnă, în fondul forestier pe o suprafață de 2500 de hectare.

De asemenea, vor fi executate și lucrări ce țin de regenerarea naturală pe o suprafață de circa 300 hectare. Autoritățile publice locale vor planta în această zi circa 267 mii de puieți, inclusiv peste 20 de mii în municipiul Chișinău.

Banii pentru procurarea materialului săditor vor fi alocați de către Fondul Ecologic Național în sumă de un milion de lei.

Potrivit unui anunț al Primăriei Chișinău, edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, alături de consilierii municipali, angajaţii Primăriei şi subdiviziunilor Consiliului Municipal Chişinău, va sădi copaci în Pădurea-Parc Rţșcani din strada Mihail Sadoveanu. În timp ce deputații și funcționarii din Secretariatul Parlamentului vor planta astăzi copaci la Ocolul silvic Ciorești, raionul Nisporeni.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.