Acordul privind zona de liber schimb în CSI ratificat de Parlament

Acordul prevede excluderea mai multor taxe în comerţul cu ţările Comunităţii Statelor Independente şi a fost ratificat cu o unanimitate de voturi.

Viceministrull Economiei, Octavian Calmâc a declarat că Acordul privind zona de comerţ liber în cadrul CSI vine să înlocuiască sistemul existent de acorduri bilaterale de comerţ liber, care reglemntau până în prezent relaţiile comerciale între statele semnatare.

"Ratificarea acordului va permite dinamizarea relaţiilor comerciale regionale, atragerea investiţiilor şi iniţierea proiectelor în domeniul energetic", a subliniat Octavian Calmâc.

Acest acord nu contravine procesului de intregrare europeană a Republicii Moldova, potrivit preşedintelui Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană Igor Corman.

Deputaţii comunişti consideră că acest act reprezintă un pas important spre aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Euroasiatică.

"Acest acord este un pas important spre aderarea Moldovei la Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan", a declarat deputatul comunist Oleg Reidman.

Acordul va intra în vigoare în termen de 30 de zile.

Datele statistice arată că în prima jumătate a anului 2012 statele CSI aveau o cotă de 41% în exportul de mărfuri moldoveneşti şi de 32,5% la importuri. În aceeaşi perioadă cota ţărilor UE a fost de 48,8% la export şi de 43,3% la import.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.