Executivul a instituit Fondul Provocările Mileniului Moldova /FPM-Moldova/ care va monitoriza implementarea programului "Compact". Noua structură va acţiona în numele Guvernului la implementarea programului şi va exercita drepturile şi responsabilităţile Executivului privind managementul, monitorizarea şi evaluarea programului, comunică MOLDPRES.
Pentru realizarea Programului "Compact", pe 23 ianuarie curent, la Washington, Guvernul R. Moldova şi Corporaţia "Provocările Mileniului" (CPM) din SUA au semnat un acord de asistenţă nerambursabilă în valoare de 262 mln de dolari.
Potrivit lui Victor Bodiu, ministru de Stat, FPM-Moldova va include un consiliu de observatori, care va reprezenta organul de conducere al acestei structuri, un comitet executiv şi unul consultativ, dar şi o unitate de management, care va fi responsabilă de implementarea zilnică a acestui program. Instituirea FPM constituie una din cerinţele Corporaţiei "Provocările Mileniului" (CPM), iar noua structură va avea autonomie de decizie, inclusiv va dispune de dreptul de a semna contracte în nume propriu, va putea deschide conturi în instituţiile financiare ş.a.
Guvernul Republicii Moldova şi Corporaţia "Provocările Mileniului" (CPM) au semnat pe 23 ianuarie 2010, la Washington, un acord de asistenţă nerambursabilă în valoare de 262 mln de dolari pentru implementarea Programului "Compact", ce include proiecte investiţionale axate pe două domenii importante de asistenţă – agricultură şi transport.
Proiectul "Tranziţia la Agricultura Performantă", în valoare de 102 mln USD, prevede renovarea a 11 sisteme centralizate de irigare ce vor acoperi o suprafaţă de peste 15 mii ha, iar proiectul "Reabilitarea Drumurilor", estimat la 133 mln USD, prevede lucrări de reparaţie a 93 km ai uneia dintre cele mai importante artere din nord-estul Moldovei, Sărăteni – Soroca spre Otaci, notează MOLDPRES.