La una din emisiunile „in profunzime” de la Pro TV, cu Iurie Rosca, au fost date pe post niste imagini care il prezentau pe invitat in afara preocuparilor politice, intr-o ambianta mai degajata, ca un bun parinte care merge cu fiica la un McDonald’s sa bea un „orange juice” sau un suc de tomate autohtone.
Ca sa mai adauge o tusa „umana” pe chipul demonizatului pe atunci (de catre mass-media publice si comuniste) lider al PPCD si sa accentueze elementul nepolitic, cvasimonden al intentiei jurnalistice, reportera se apleca la un moment dat catre micuta Rosca si-i adresa, cu mieroasa condescendenta a tuturor maturilor din spatiul panrominesc, cea mai surprinzator-posibila in acel anturaj intrebare: „Unde lucreaza taticul tau?”.
„Taticul meu lucreaza la… „Jos comunistii”! – veni, dupa citeva clipe de reflectie, raspunsul istet al fetitei. Era in mod evident o intrebare noua pentru ea, solicitindu-i un efort deductiv, pentru care a trebuit sa „rebobineze” in memorie toate amintirile legate de tatal ei.
Fiica lui Rosca isi va reveni degraba. in citeva luni, ea va raspunde, cu aceeasi nevinovatie, ca tatal ei lucreaza la „sus comunistii”. E inca mica, pentru a putea vedea prapastia intre aceste doua locuri de „munca” ale scumpului tatic. insa alti copii, putin mai in virsta, ar putea sa aiba serioase probleme de perceptie a lumii mature, a faptelor politicienilor nostri, a dlui Rosca in special. Adolescentii din asa-zisa „Noua generatie” – forta de soc a PPCD, care, in 2002, au luat in serios construirea „Oraselului Libertatii” din fata Parlamentului si Presedintiei – ar putea sa se confrunte cu serioase probleme de adaptare la „noua” realitate politica de dupa 4 aprilie. „Pragmatismul” unora dintre ei ar putea sa nu fie suficient de elastic, sa nu reziste la intindere, ca sa acopere nedumerirea si rusinea tradarii unui ideal. Unii dintre ei ar fi putut sa creada ca lupta cu comunismul trebuie luata in serios, daca dorim sa ne rupem din gheara mizeriei spirituale, a subdezvoltarii, a inconstientei mostenite de la comunisti, daca ne suride idealul unei lumi „multicolore”, mai sensibile si, implicit, mai drepte, mai adevarate, mai inaltatoare. Sa blamezi „dinozaurii” si „fosilele” fara simtire nationala, fara simtire de orice fel, sa organizezi ritualuri publice de exorcizare a fantomelor trecutului comunist, ca mai apoi sa te alaturi comunistilor, pentru a-ti realiza idealul? Ce poate fi mai macabru si mai ticalos?
Sigur, se vor gasi „obiectivisti” care vor spune ca nu s-a intimplat nimic iesit din comun, ca nu e prima si nu e ultima tradare de pe scena politica din RM, ca ceea ce a facut Rosca e o monstruozitate „banala”, obisnuita prin partile noastre, ca cinismul si minciuna sunt o norma la noi, ca microbul coruptiei, a conjuncturismului, a setei de posturi si averi i-a contaminat pe toti politicienii fara exceptie, si vor fi aduse nenumarate exemple in acest sens. O asemenea abordare lipsita de discernamint este si ea cinica, monstruoasa. Gestul lui Rosca (si al lui Serebrian) nu poate fi trecut la categoria unei ticalosenii „ordinare”.
Cum se poate ignora ca regimul comunist de la care se revendica, nu numai prin cultul fata de Lenin, dar si prin simbolica sovietica folosita in mod curent de catre membrii de azi ai PCRM, a fost unul criminal, comparabil cu fascismul si nazismul? A ingemana crucea lui Stefan Cel Mare si Sfint sau steaua lui David cu insingerata secera si insingeratul ciocan, simboluri ale comunistilor, care se fac responsabili, atita timp cit poarta acest nume, de torturarea si nimicirea a sute de mii de basarabeni, nu se echivaleaza cu nici o monstruozitate de pina acum. Daca nu e juridica, responsabilitatea comunistilor actuali e morala, e simbolica. Gestul lui Rosca (si Serebrian) ar trebui sa ne cutremure, caci nu e doar monstruos, e si criminal.
Faptul ca PCRM a venit la putere prin vot democratic ii da legitimitate juridica, dar nu si una morala. Astfel, Rosca (si Serebrian) fac serviciul spalarii imaginii comuniste de singele milioanelor de victime ale Gulagului sovietic.
Acest fel de „pragmatism” nu cintareste nici cit o „picatura” de morala. Chiar si in Europa pragmatica si consumista asemenea „trocuri” sunt detestabile. „Pragmaticii” nostri, campionii fara onoare ai relativismului etic, mai si triseaza, spunind ca l-au preferat pe Voronin destabilizarii. E o minciuna, un obisnuit, de la 2001 incoace, santaj. Era suficient sa se negocieze candidatura unui presedinte necomunist si pericolul alegerilor anticipate disparea imediat.
Cinismul lui Rosca (si Serebrian) este cu atit mai inspaimintator cu cit are loc intr-un context international cu totul deosebit, cind confratii nostri de Gulag din tarile baltice refuza sa mearga la festivitatile de 9 mai de la Moscova, cerindu-i Kremlinului sa-si ceara scuze pentru crimele comise in anii de ocupatie. Noi insa ne facem iarasi de rusine. Evident, comunistii si Voronin in persoana nu au nevoie de scuze, ei au fost „eliberati” in 1944, dar noi, cei ocupati, sa nu avem nevoie de despagubiri morale? De partea cui se situeaza Rosca (si Serebrian)? De partea victimelor sau a calailor, de partea „eliberatorilor” sau a ocupantilor? in timp ce pretutindeni in Europa de Est se intensifica procesul desovietizarii, al decomunizarii, la noi se produce, cu concursul „elitei” democratice, prooccidentale, legitimarea morala a sovietismului, a simbolurilor sovietice comuniste nu numai in manualele de istorie, ci, iata, si in relatiile politice. Sa ne imaginam ca undeva in Europa, la putere ar veni un partid „fascist numai cu numele”….
Cladindu-se toate relele la un loc, punindu-se, fara discernamint, monstruosa alianta dintre crestin-democrati si comunistii in oala monstruozitatilor generale moldovenesti, i se face un serviciu gratuit lui Rosca. El oricum nu mai are nimic de pierdut. Chiar si cei care cunosteau fata adevarata a liderului PPCD, care observau cinismul sau fara masura, morga-i fariseica de patriot-romin si de crestin, chiar si cei care suspectau, dupa 1999, parteneriatul conspirativ dintre PPCD si PCRM, nu s-au gindit ca el poate merge atit de departe pe drumul tradarii, incit sa calce in picioare increderea unor copii.
"Una peste alta, statul inventat de sovietici sub numele de Republica Moldova a mai intrat, duminica, o data in istorie, fiind pentru prima data in lume cind un stat alege in mod liber, a doua oara la rind, o guvernare comunista. Practic, singura speranta reala a basarabenilor pentru apropierea de Europa este in formatiunea cel mai slab reprezentata in noul Parlament de la Chisinau, – Partidul Popular Crestin-Democrat, condus de Iurie Rosca ", scria cotidianul "Ziua", a doua zi dupa alegeri.
Ce iluzie! Reporterii de dincolo de Prut nu aveau cunostinta ca Rosca era angajat la o cu totul alta „companie”. // Nicolae Negru
