Dragă M.,
Am plecat de la locul de muncă anterior în urma unei „linșări publice” provocate de fostul șef. Totul a pornit de la faptul că am refuzat să particip, în zilele mele libere, la instruirile organizate de el — gest care l-a supărat atât de tare, încât mi-a ținut o lecție de morală doar mie, în fața întregului colectiv.
Mi-a adus multiple acuzații neadevărate, pe care m-am abținut să le combat, pentru că nu am vrut să-i discreditez autoritatea în fața colegilor. Am rămas, însă, cu frustrarea că nu l-am confruntat direct, că nu i-am demascat minciunile, că l-am lăsat să „câștige” acea ceartă.
Port în mine furia că nu mi s-a reproșat ceva legat de competențele sau munca mea, ci exact acele aspecte care mă definesc ca persoană: preferințele mele personale, faptul că nu beau cafea la birou, că respect cu strictețe programul de lucru.
Am demisionat în speranța că îmi voi recăpăta liniștea sufletească.
Au trecut câteva luni de atunci. Nu am mai interacționat direct cu fostul șef, dar din diverse circumstanțe am motive să cred că încă mă vorbește de rău și, mai grav, că mă acuză de fapte răzbunătoare. Nu am avut niciodată intenția de a mă răzbuna sau de a-i face rău.
Îmi doresc doar să-l confrunt, să-i răspund în fața colegilor la toate acuzațiile nefondate. Atunci am ales tăcerea — o tăcere a înțelepciunii, ca să-i păstrez demnitatea. Dar el continuă să-și mascheze propriile lipsuri prin denigrarea mea.
Cum pot să-mi găsesc liniștea, știind că el încă mă discreditează și că toate eforturile mele din perioada petrecută în compania lui par anulate?
Răspuns:
Îți mulțumesc pentru curajul de a împărtăși această experiență.
Din ceea ce povestești, ai fost acuzată pe nedrept și pusă într-o situație umilitoare — nu pentru munca ta, ci pentru felul tău de a fi, pentru valorile și alegerile tale personale.
Faptul că ai ales să taci atunci nu a fost un semn de slăbiciune. A fost un act de demnitate și echilibru. Ai preferat să nu răspunzi și astfel ai evitat escaladarea conflictului. Este un gest de forță interioară, chiar dacă ulterior a lăsat un gust amar.
E absolut firesc să simți furie, frustrare, dorința de a fi auzită — mai ales când știi că acea persoană continuă să răspândească o imagine falsă despre tine.
Este dureros, dar important să înțelegi că nu poți controla acțiunile fostului tău șef. Te poți concentra doar pe ceea ce ține de tine: reacțiile și percepțiile tale.
Gândul de a-l confrunta pare o cale logică spre „dreptate”. Dar întrebarea esențială, alături de „Cum fac dreptate?”, este: „Ce emoții trăiesc și ce mi-ar aduce, cu adevărat, liniștea?”
În cele mai multe cazuri, liniștea nu vine din răspunsurile celorlalți, ci din felul în care alegem să ne vorbim nouă înșine. Nu putem controla ce face sau spune celălalt, dar putem decide câtă putere are asupra noastră.
Iată câteva aspecte asupra cărora poți reflecta și exersa:
-
Recunoaște suferința prin care ai trecut.
Ce ai trăit a fost o nedreptate. E natural să simți furie, tristețe, poate chiar vinovăție. Aceste emoții arată că îți pasă și că ai un simț sănătos al valorii și demnității personale. A le recunoaște nu înseamnă că rămâi blocată în ele, ci că începi să ai grijă de tine. -
Clarifică ce îți dorești cu adevărat.
Ai nevoie de scuze? De adevărul spus în fața colegilor? Sau ai nevoie, mai presus de toate, să-ți recapeți încrederea în tine, să-ți vezi valoarea dincolo de ce cred alții? Când știi ce e cu adevărat important pentru tine, calea spre vindecare devine mai clară. -
Reamintește-ți ce ai oferit.
Gândește-te la toate momentele în care ai pus suflet, ai contribuit cu idei valoroase sau ai fost un sprijin pentru ceilalți. Aceasta este povestea ta reală, nu cea pe care o rescrie fostul șef. -
Spune ce nu ai spus.
Scrie o scrisoare (pe care nu o vei trimite) sau imaginează-ți o conversație sinceră. Spune ce te-a durut, ce ai fi vrut să se știe, ce ai fi avut nevoie să audă ceilalți. Nu pentru a convinge pe cineva, ci pentru a-ți recăpăta liniștea. -
Ai grijă de partea rănită din tine.
Imaginează-ți că o parte mai tânără și vulnerabilă din tine încă poartă acea rană. Ce ar fi avut nevoie să audă atunci? Poți fi acum acel sprijin. Poți spune: „Îți văd durerea. Meriți respect. Meriți adevărul.”
Acest exercițiu simplu este, în realitate, un gest profund de vindecare, pentru că te învață să fii de partea ta — exact așa cum ar fi trebuit să fie cineva atunci. -
Pleacă și emoțional, nu doar fizic.
Poate că, deși ai plecat din acel loc, o parte din tine a rămas blocată în nedreptate, în furie, în lucrurile nespuse. Când ajungi să spui conștient: „Această poveste nu mai este despre mine”, faci un pas hotărât spre libertate și vindecare. -
Marchează încheierea acestei etape.
Un gest simbolic — cum ar fi aprinderea unei lumânări, ruperea unei scrisori sau închiderea unui jurnal — poate ajuta mintea și corpul să înțeleagă că această etapă s-a încheiat. Uneori, avem nevoie de ritualuri pentru a merge mai departe.
Și mai e ceva important.
Ceea ce ai trăit nu este doar o experiență personală, ci reflectă un tipar frecvent în mediile profesionale, mai ales în cazul femeilor: nu sunt puse la îndoială competențele, ci alegerile personale, modul în care își trasează limitele, își apără timpul sau refuză să se conformeze așteptărilor colective.
Atunci când cineva spune „nu”, chiar cu respect, poate deveni ținta frustrărilor neexprimate, a autoritarismului sau a dorinței de control. Faptul că ai refuzat să participi la instruiri în timpul tău liber a fost un gest legitim. Reacția disproporționată a fostului șef spune mult mai multe despre el decât despre tine — despre incapacitatea de a accepta refuzul, diferența, autonomia.
Tăcerea ta de atunci nu a fost lipsă de curaj, ci o alegere conștientă de a nu perpetua un abuz. Împărtășind acum această experiență, nu doar te vindeci pe tine, ci creezi și un spațiu în care și alte persoane se pot recunoaște, își pot revendica dreptul la respect și pot spune, la rândul lor, „ajunge!”.
Ai tot dreptul să-ți recunoști suferința. Să cauți claritate. Dar mai ales — să nu mai porți rușinea sau vina în locul celor care au acționat nedrept.
Și dacă simți că această povară e prea grea de dus de una singură, nu ezita să ceri sprijin. O conversație cu un psiholog poate deschide acel spațiu sigur de care ai nevoie pentru a-ți regăsi liniștea, claritatea și încrederea.
Ți le doresc din toată inima.
Rubrica „Dragă M.” este realizată de Moldova.org în parteneriat cu specialiștii Asociației Obștească ”Femeia și Copilul – Protecție și Sprijin”.
Oricine ne poate scrie anonim despre problemele cu care se confruntă, completând acest formular, având și posibilitatea să lase o metoda de a fi contactați pentru întrebări de concretizare din partea specialistei/ului în sănătate mintală care va prelua cazul. Confidențialitatea datelor cu caracter personal este asigurată.
Ilustrație de Natalia Gârbu
