PE SCURT
Președintele Igor Dodon a avut astăzi o întrevedere cu președintele Consiliului de Administrare al companiei Gazprom Aleksei Miller. Potrivit șefului statului, în cadrul întâlnirii au fost discutate modul și perspectivele de cooperare în sectorul energetic.
De asemenea, președintele a anunțat că au fost obținute înțelegeri privind lansarea negocierilor ce țin de condițiile noilor contracte de livrare și de tranzit a gazelor începînd cu 1 ianuarie 2020.
PE LUNG
Întrevederea a avut loc în cadrul Forumului Economic de la Sankt Petersburg, unde participă Igor Dodon, la invitația președintelui rus Vladimir Putin.
În anul 2018, Gazprom a livrat Moldovei gaze în volum total de 2,9 miliarde metri cubi, cu 8,4% mai mult decât în anul 2017 (2,7 miliarde metri cubi).
Contractele de livrare a gazelor către consumatorii Moldovei și tranzitul gazelor pe teritoriul țării noastre, semnate de Gazprom și Moldovagaz sunt valabine până la sfârșitul anului 2019.