PE SCURT
O grupare specializată în fabricarea și punerea în circulație a cardurilor și a altor instrumente de plată false a fost destructurată de oamenii legii.
Organizatorul grupării s-a dovedit a fi un bărbat de 42 de ani, locuitor al municipiului Chișinău.
Aceasta a fost condamnat anterior în una din țările Uniunii Europene pentru infracțiuni similare.
PE LUNG
Potrivit Poliției Naționale, organizatorul grupării își desfășura activitatea infracțională într-un apartament din capitală.
Cu ajutorul unui utilaj sofisticat de ultimă generație, suspectul clona cardurile bancare, inclusiv PIN-codurile, și prin diferite modalități ilegale primea din afara țării, preponderent țările UE, informație de pe cardurile persoanelor fizice care dețin conturi bancare cu mijloace bănești de proporții.
Informația era imprimată sau stocată pe alte benzi, iar ulterior prin diferite scheme frauduloase banii erau sustrași de pe conturile persoanelor. Capul grupării a atras în schema sa mai multe persoane, repartizând roluri pentru fiecare în parte.
Ofițerii din grupul de urmărire penală au depistat apartamentul unde era desfășurată activitatea infracțională. Acesta era amenajat și înzestrat cu utilaj special pentru copierea datelor de pe cardurile bancare, dar și pentru confecționarea cardurilor bancare false.
De asemenea, au fost depistate skimmere, alte mijloace tehnice confecționate artizanal în scopul extragerii datelor de pe cardurile bancare. Totodată, în cadrul perchezițiilor, au fost depistate și ridicate peste 11000 euro și 650 dolari.
Organizatorul infracțiunii urmează a fi prezentat în fața instanței de judecată pentru ai fi aplicată măsura preventivă sub formă de arest.
Dacă se va dovedi vinovăția suspectului, acesta riscă pedeapsă cu închisoare de la 4 la 8 ani.