Promo-LEX solicită Guvernului crearea de urgență a Consiliului Național pentru Drepturile Omului și a Secretariatului Permanent pentru Drepturile Omului, instituții responsabile de coordonarea și monitorizarea implementării Planului Național de Acțiuni în domeniul Drepturilor Omului (PNADO) pentru anii 2018-2022.
Solicitarea vine, după ce, din motive birocratice, cele două instituții nu au fost create, deși Parlamentul a adoptat hotărârea cu privire la aprobarea planului menționat încă în luna mai 2018.
În aceste condiții, Promo-LEX își exprimă îngrijorarea față întârzierea adoptării mecanismelor menite să pună în aplicare unul din cele mai importante mecanisme de monitorizare și valorificare a recomandărilor internaționale în domeniul drepturilor omului.
Asociația atrage atenția că lipsa mecanismului de coordonare compromite procesul de implementare și raportare, ce presupune obligația Consiliului să prezinte Parlamentului, până la data de 1 aprilie 2019, un raport cu privire la gradul de implementare a PNADO III.