Moldoveni din orașele italiene Torino, Padova și Mestre-Venezia au organizat proteste împotriva împotriva instaurării regimului de tiranie în Republica Moldova și a tentativei de corupere a alegătorilor de peste hotare de către partidul Șor.
Moldovenii de la Torino au venit cu pancarte pe care scria: „Noi nu cedăm”, „Jos dictatura”, „Mai avem pentru ce lupta”, „Diaspora nu se vinde”. Protestul a avut loc în condițiile în care la Torino a avut loc un concert organizat de Partidul Șor, unde au au evoluat interpreții Anastasia Lazariuc și Gheorghe Țopa.
„Astăzi sunt la Torino în Piazza Castello unde alături de compatrioții noștri voi protesta împotriva grupării criminale financiar-politice a lui Șor. Lumea se adună, oamenii sunt dornici de a spune NU regimului dictatorial de la Chișinău, care iată exportă în Diasporă mizeria și corupția. După protest va urma un concert cu extraordinara interpretă Zinaida Bolboceanu, care a venit tocmai de la Chișinău să ne aline sufletul.Jos mafia! Jos ȘORlatanii! Jos corupția!”, a scris pe pagina sa de Facebook Dorin Drișciac.
Protestatarii au cerut organelor de justiție să încheie procesul intentat lui Ilan Șor, declarându-l pe acesta și pe Marina Tauber persona non-grata în comunitățile cetățenilor de moldoveni din Italia.
În același timp, potrivit TV8, protestatarii au aprobat și o declarație în care condamnă modificarea defectuoasă a Codului electoral și adoptarea sistemului electoral mixt „care știrbesc dreptul la vot al cetățenilor moldoveni de peste hotare și favorizează alegerea nereprezentativă a deputaților într-un singur tur de votare”.
Ei au atenționat autoritățile de stat ale Republicii Moldova că menținerea la putere a regimului oligarhic de la guvernare în baza unor alegeri fraudate din start se va solda cu alegerea unui Parlament nereprezentativ și formarea unui Guvern fără legitimitate care nu vor fi recunoscute de comunitatea internațională.
De asemenea, protestatarii au condamnat „politica antiromânească a autorităților de la Chișinău, în particular, refuzul de a stabili în textul Constituției Republicii Moldova denumirea adevărată a limbii oficiale – limba română, ignorarea Centenarului Unirii Basarabiei cu România.