Președintele Igor Dodon a spus, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținută cu omologul său belarus, Alexandr Lukașenko, că și-ar dori o dictatură ca și cea din Belarus, mai ales cea din domeniul economic.
Afirmația a fost făcută la finele conferinței de presă, în timp ce președintele Dodon a anunțat că mâine va merge cu Alexandr Lukașenko la Institutul de Fitotehnie din Porumbeni, unde vor semăna porumb.
„Nu știu dacă vom invita presa sau vom difuza informația mai târziu de la eveniment”, a spus Igor Dodon.
„Aceasta vor decide instituțiile media. În Republica Moldova este democrație „nu dictatură ca în Belarus””, a glumit la rândul său, Lukașenko.
„Eu aș vrea să avem așa o dictatură în agricultură, în economie, în sfera socială. Și, credeți-mă, majoritatea cetățenilor de la noi tot așa ar vrea, pentru că Belarusul este cu mult în fața Moldovei în ratingurile economice internaționale, cum ar fi Banca Mondială sau Doing business”, a declarat Igor Dodon.
Președintele Republicii Belarus Alexandr Lukașenko întreprinde în zilele de 18 și 19 aprilie o vizită oficială în Republica Moldova, la invitația președintelui Igor Dodon.
Ultima dată, președintele Republicii Belarus a vizitat Republica Moldova în anul 2014.