Președintele Igor Dodon a dispus convocarea Consiliului Suprem de Securitate. Ședința va avea loc pe 7 martie, iar pe agendă figurează mai multe chestiuni anunțate anterior de șeful statului, dar și două subiecte noi.
Anunțul a fost făcut astăzi de purtătorul de consilierul Ion Ceban.
Astfel, după cum a menționat anterior președintele Dodon, la ședință urmează a fi discutat subiectul ce ține de”raportul Kroll-2” și măsurile ce urmează a fi întreprinse în vederea pedepsirii celor care se fac vinovați de furtul bancar, precum și recuperării banilor.
De asemenea, potrivit lui Igor Dodon, vor fi discutate “acțiunile antistatale ale organizațiilor, formațiunilor, dar și ale reprezentanților autorităților publice locale, cu privire la tentativele și provocările îndreptate spre lichidarea statalității Republicii Moldova și activitățile care urmează a fi desfășurate de către organele de drept ale țării referitor la acest subiect”.
În plus, va fi discutat proiectul Strategiei Naționale de apărare și aprobat planul de activitate a Consiliului Suprem de Securitate pentru anul curent.
Astăzi, consilierul Ion Ceban a anunțat că, în același timp, mai mulți membri ai CSS au solicitat ca în cadrul ședinței să fie dezbătute, de asemenea, concluziile din declarația miniștrilor de Externe ai țărilor-membre ale UE, făcută în cadrul recentei ședințe a Consiliului Afacerilor Externe cu privire la situația din Republica Moldova, dar și subiectul cu privire la așa-numita lege anti-propagandă.