Consiliul de Observatori (CO) al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” a făcut publică lista persoanelor care candidează pentru funcţia de director al postului public de televiziune, Moldova 1, anunţă trm.md
Astfel, dosare de participare la concurs pentru funcția de director al TV Moldova 1 au depus: Ecaterina Stratan, Sergiu Praporșcic și George Iosip.
Astăzi, 3 august, ora 17:00, a expirat termenul de depunere a actelor pentru participarea la concursul de ocupare a funcţiei vacante de director al TV Moldova 1.
Funcția de director al postului public de televiziune a rămas vacantă după ce Mircea Surdu, și-a anunțat demisia pe 26 iunie.
Interimatul funcției este afost exercitat de către Ecaterina Stratan, șefa Departamentului știri și dezbateri de la Moldova 1.