Șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari a avut o întrevedere cu omologul său român, Ioan Buda. În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au abordat subiecte ale agendei bilaterale, cu accent pe dinamizarea relaţiei de conlucrare, precum şi pe ultimele evoluţii a situației operative la frontiera comună.
Discuţiile au reliefat preocuparea comună faţă de măsurile de prevenire și combatere a infracţionalităţii transfrontaliere, fiind trecute în revistă rezultatele acțiunilor desfășurate pe întreg segmentul frontierei moldo-române și principalele evenimente de frontieră cu impact asupra activității.
În context, interlocutorii au remarcat perspectiva organizării patrulării comune, dar și a controlului în comun în punctele de trecere la frontiera moldo-română. Activități care vor îmbunătăți considerabil cooperarea între autorități și vor spori nivelul de supraveghere și control a frontierei în scopul combaterii migrației ilegale sau a contrabandei.
Un punct distinct în cadrul discuţiilor a fost legat de fluidizarea traficului transfrontalier, reieșind din numărul mărit de călători pe parcursul perioadei estivale, cu preponderență în punctele de trecere ”Sculeni-Sculeni” și ”Leușeni-Albița”. În acest sens s-a convenit asupra intensificării conlucrării și operativității schimbului de informații, inclusive sincronizării a unor măsuri specifice, pentru a reduce timpii de așteptare la controlul de frontieră și de a evita formarea cozilor.
Întrevederea a avut loc în cadrul unei vizite a oficialului moldovean la Iași, România, la ivitaţia omologului român, Ioan Buda. Următoarea întrevedere la nivel înalt se va desfășura în semestrul II al anului 2018, pe teritoriul R. Moldova.