Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, care se află în prezent la Moscova, pentru a nu fi arestat în RM, a mers şi l-a felicitat pe preşedintele liberal-democraţilor din Federaţia Rusă, Vladimir Jirinovski, care a împlinit pe 25 aprilie 71 de ani.
Liderul PN s-a declarat admirator al excentricului politician rus, menţionând că va continua să preia experienţa acestuia, mişcându-se înainte.
Totodată, Renato Usatîi i-a înmânat lui Vladimir Jirinovski un divin „President” de 50 de ani, fabricat la Bălţi, dar şi 50 de butaşi de viţă de vie.
„Aceştia au fost adaptaţi la condiţiile climaterice ale regiunii Moscova. Butaşii au câţiva ani şi vor intra pe rod chiar la anul viitor”, i-a explicat Usatîi lui Jirinovski.
Se pare că acest cadou cu adevărat l-a încântat pe politicianul rus, care imediat a dispus să fie repartizaţi muncitori pentru plantarea butaşilor.
Vladimir Jirinovski este liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR, naţionalist). Este cunoscut pentru declaraţiile excentrice, care sar din tiparele obișnuite.
Totuşi, este singurul politician rus care a declarat că ideea de „moldovenism” este, în realitate o invenţie din perioada sovietică. „Moldovenii sunt români! Noi, rușii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt români! Nu există popor moldovenesc”, a declarat el în cadrul unei emisiuni televizate.
[youtube id=”AVQ11Sa_NoA” start=”0″]