Însoțitorii de tren de pe ruta Chișinău-Iași se pare că au găsit o soluție de transportare peste Prut a mai multor pachete de ţigări moldoveneşti. Deşi legislaţia prevede că persoanele fizice pot transporta legal doar câte două pachete de ţigări, pentru consum personal.
Un filmuleţ postat de reporterii RISE Moldova arată cum unul din însoţitorii de tren a împărțit câte două pachete de țigări la mai mulți pasageri, iar după trecerea controlului la frontieră, le-a întors.
Imediat după postarea video a RISE Moldova Calea Ferată din Moldova a anunţat că pe acest caz va fi inițiată o anchetă de serviciu, iar cei care vor fi găsiți vinovați, vor fi pedepsiți conform legislației în vigoare.
”CFM s-a autosesizat în urma materialului publicat. În acest sens se va iniția o anchetă de serviciu în scopul identificării persoanelor vizate şi, ulterior, a sancționării acestora în conformitate cu legislația în vigoare, precum şi cu Regulamentele interne ale Întreprinderii.
Totodată, reprezentanții CFM țin să transmită mulțumiri jurnaliştilor care au realizat materialul pentru atitudine promptă şi încurajează publicul să anunțe administrația Î.S. “Calea Ferată din Moldova” în cazul în care au fost martorii unor situații similare sau a oricăror alte cazuri de încălcare a legii cu implicarea angajaților Întreprinderii”, se arată în mesajul întreprinderii, publicat de RISE Moldova pe pagina sa de Facebook.