Două îndemnuri ale lui Anatol Şalaru la Summit-ul NATO

Ministrul Apărării, Anatol Șalaru, a rugat membrii alianței să susțină inițiativa Republicii Moldova de a transforma misiunea de pacificare din regiunea transnistreană, într-o misiune civilă multinaţională, iar armata şi muniţiile Federaţiei Ruse să fie evacuate de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele internaţionale asumate.

Cele două îndemnuri au fost făcute, în discursul său rostit la summit-ul NATO de la Varșovia.

„De 25 de ani pe teritoriul Republicii Moldova staţionează ilegal trupele Federaţiei Ruse. Vă adresăm rugămintea de a ne susţine în iniţiativa de transformare a misiunii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, într-o misiune civilă multinaţională, iar armata şi muniţiile Federaţiei Ruse să fie evacuate de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele internaţionale asumate”, a menţionat ministrul Anatol Şalaru.

Ministrul Apărării a relatat că, din perspectiva R. Moldova, raporturile cu NATO şi ţările partenere sunt fundamentate pe 4 valori şi principii: cooperarea, flexibilitatea, credibilitatea şi interoperabilitatea forţelor armate.

În acest context, ministrul Şalaru a anunţat că Republica Moldova îşi doreşte ca în cursul anului 2019 să găzduiască un exerciţiu NATO/PfP de tip REGEX, care să servească drept platformă pentru realizarea unui centru de instruire regional permanent.

Mesajul integral al ministrului Anatol Şalaru poate fi citit mai jos.

Excelenţă,
Doamnelor şi Domnilor,
În primul rând, vreau să mulţumesc pentru oportunitatea oferită Republicii Moldova de a participa la summit-ul de la Varşovia, care reconfirmă încrederea reciprocă şi este o dovadă că R.M. merge spre direcţia corectă. Faptul că ţara noastră este, din punct de vedere constituţional, un stat neutru nu înseamnă că nu există fronturi deschise de confruntare pe palier non-militar. Propaganda, măsurile economice, nesoluţionarea dosarului transnistrean şi staţionarea trupelor ruse rămân motive constante de îngrijorare.

În contextul formulării măsurilor de adaptare şi management la mediul situaţiilor de criză, este indispensabil de a prioritiza consolidarea şi dezvoltarea capacităţilor de apărare a ţărilor aliate şi partenere din regiunile cu risc sporit. Trebuie să conlucrăm pentru a identifica soluţii pe termen lung, capabile să anticipeze şi să prevină eventuale situaţii de criză.

Din perspectiva R. Moldova, raporturile cu NATO şi ţările partenere sunt fundamentate pe 4 valori şi principii:

Primul dintre acestea este cooperarea. Acesta se materializează prin participarea la exerciţii şi diverse forme de instruire militară, în cadrul Parteneriatului pentru Pace, care permite militarilor noştri să devină interoperabili cu militarii ţărilor membre NATO. Un rezultat important obţinut la acest capitol este participarea contingentului Armatei Naţionale în misiunea KFOR din Kosovo. Mai mult ca atât, Republica Moldova îşi doreşte ca pe viitor să participe la cât mai multe misiuni internaţionale de menţinere a păcii. Un alt aspect important este că la moment suntem la etapa finală a negocierilor şi semnarea acordului de deschidere a Oficiului de Legătură NATO în R. Moldova.

Cel de-al doilea principiu este flexibilitatea. Astăzi, este nevoie nu doar de un angajament ferm privind parteneriatul dintre R. Moldova şi NATO, ci şi de transpunerea acestuia în practică, prin identificarea şi gestionarea provocărilor comune. Dacă imperativul NATO ţine de consolidarea graniţei de est a alianţei, preocupările de securitate ale statelor partenere din regiune merg, în continuare, până la necesitatea de a asigura precondiţiile existenţei statului.
Al treilea principiu este credibilitatea. Angajamentele asumate între alianţă şi statele non-membre de pe flancul estic trebuie să fie concrete şi credibile atât pentru părţile implicate, cât şi pentru actorii externi. Subliniem că măsurile şi acţiunile noastre au ca scop dezvoltarea capabilităţilor de apărare ale Republicii Moldova, şi nu prezintă nuanţe provocatoare la adresa vreunui stat sau entităţi.

Nu în ultimul rând, este necesară creşterea gradului de interoperabilitate a forţelor armate. De aceea, ne dorim ca în cursul anului 2019 să găzduim în Republica Moldova un exerciţiu NATO/PfP de tip REGEX, care să servească drept platformă pentru realizarea unui centru de instruire regional permanent.

Stimaţi prieteni,

De 25 de ani pe teritoriul Republicii Moldova staţionează ilegal trupele Federaţiei Ruse. Vă adresăm rugămintea de a ne susţine în iniţiativa de transformare a misiunii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, într-o misiune civilă multinaţională, iar armata şi muniţiile Federaţiei Ruse să fie evacuate de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele internaţionale asumate.

În încheiere, reiterez că Republica Moldova mizează în continuare pe sprijinul dumneavoastră în procesul de dezvoltare a capabilităţilor de apărare, angajament asumat în iniţiativa DCB. Totodată, Republica Moldova va depune toate eforturile pentru a deveni un partener de încredere a alianţei.

Vă mulţumesc.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.