Un cetățean român a încercat să transporte prin contrabandă 98 000 țigarete, cu un camion „Man”, care tracta o remorcă “SCHMITZ”. Inspectorii vamali de la Leuşeni însă i-au anihilat tentativa.
Bărbatul s-a ales cu amendă contravențională, marfa a fost reținută în vederea confiscării și, în plus, aceasta urmează să achite contravaloarea remorcii în care erau dosite produsele de tutungerie.
Astfel, Serviciul Vamal a anunţat că la postul vamal Leușeni, pe pista de ieșire din țară s-a prezentat pentru efectuarea controlului de rigoare un camion „Man”, care tracta o remorcă “SCHMITZ”, ambele cu numere de înmatriculare străine.
Conform actelor de însoțire, unitatea auto aparținea unui transportator înregistrat în România și se deplasa din Republica Moldova fără marfă. Deși, șoferul, un cetățean român în vârstă de 25 ani, a declarat că nu transportă bunuri interzise sau necesare a fi declarate.
Angajații vamali acționând în baza indicatorilor analizei de risc, au dispus efectuarea controlului fizic, utilizând tehnica specială de control.
Un alt temei pentru vameși a servit faptul, că în Republica Moldova unitatea de transport tractând aceeași remorcă a intrat fără marfă și peste un interval de 3 ore a revenit la frontieră la fel fără încărcătură.
În cadrul controlului cu raze ”X-RAY” a fost stabilit, că în construcția remorcii sunt localizate obiecte străine, iar ulterior ca rezultat al controlului fizic au fost depistate mai multe cutii și saci ticsiți cu produse de tutungerie.
De menționat, că cele 4 900 pachete de țigări erau dosite în vederea transportării ilicite, șoferul având ca scop ulterioara comercializare a acestora pe piața neagră din UE.
În baza cazului dat a fost întocmit un proces verbal. Marfa a fost reținută în vederea confiscării, iar făptașul urmează să achite o amendă în cuantum de 3 mii lei. Concomitent, va fi confiscată remorca sau încasată contravaloarea acesteia.