Militari moldoveni şi cei din Regimentul 2 Cavalerie din Statele Unite ale Americii, care participă la exerciţiul comun „Dragon Pioneer” desfășurat în Republica Moldova, au comemorat astăzi la Chişinău victimele celui de-al doilea Război Mondial.
Iniţial, aceştia au participat, în Piața Marii Adunări Naționale, la o expoziţie de tehnică militară unde a fost expus echipamentul care este utilizat la exercițiul moldo-american „Dragon Pioneer”, dar și tehnică sovietică, ce aparține Armatei Naționale a Republicii Moldova.
Ulterior, câte un grup de militari din fiecare ţară au participat la o ceremonie de depunere a florilor la Focul Veşnic de la complexul „Eternitate” din capitală. În mod simbolic, militarii au dat onorul în memoria tuturor celor care au şi-au dat viaţa pentru Victoria asupra fascismului în cel de-al Doilea Război Mondial.
Este pentru prima dată în Moldova, când militarii americani participă la acţiuni de comemorare a victimelor celui de-al Doilea Război Mondial.
De notat că astăzi ministrul Apărării Anatol Şalaru a anunţat că la aceste acţiuni au fost invitaţi şi militarii ruşi din forţele pacificatoare, însă aceştia nu au dat curs invitaţiei. În aceste condiţii, Ministerul Apărării a decis ca aceste acţiuni să fie organizate duminică, întrucât, în Occident, Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste, la care Statele Unite au avut o contribuție esențială, este sărbătorită în fiecare an în data de 8 mai.
Foto: Facebook/Ministerul Apărării/ Dmitrii Vosimeric