O „vrăjitoare” de 56 de ani din Basarabeasca a fost reţinută de oamenii legii pentru că a dobândit prin înşelăciune 1500 de euro şi 4000 de la lei de la o femeie, promiţând în schimb că „o va dezlega de farmece”
Procuratura raionului Basarabeasca a informat astăzi că a reţinut şi pus sub învinuire femeia, care făcea parte dintr-un grup criminal organizat, specializat în sustragerea, prin înşelăciune şi abuz de încredere, a bunurilor altor persoane prin prestarea ilegală de servicii de cult-dezlegare de farmece.
Temei pentru pornirea procesului penal a servit plângerea depusă de o locuitoare a raionului Basarabeasca, care reclama acţiunile ilegale ale învinuitei.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţie s-a stabilit că în decursul lunii februarie 2016, sub pretextul că poate feri victima de farmecele care îi pun în pericol viaţa, învinuita, de comun cu alte persoane, a dobîndit 1550 euro şi 4000 lei. Ulterior, aceasta a solicitat încă 400 euro, moment în care a fost reţinută în flagrant delict.
Pentru a câştiga încrederea victimei, „vrăjitoarea” i-a eliberat o recipisă privind luarea banilor cu împrumut.
De notat că învinuita, în vârstă de 56 de ani, a mai fost anterior condamnată pentru comiterea unor infracţiuni similare.
Astăzi, procurorii i-au înaintat femeii învinuirea şi urmează să solicite mandat de arestare pe un termen de 30 de zile.
Pentru această infracţiune, norma penală prevede amendă în mărime de până la 20 mii lei sau închisoare de la 2 la 6 ani.