Polițiștii de frontieră de Ungheni au nevoiţi să folosească armamentul din dotare şi să tragă două focuri de avertisment, pentru ca să reţină trei contrabandişti care intenţionau să treacă peste râul Prut 6.810 pachete cu țigări. Cazul a avut loc la 13 februarie 2016, în jurul orei 19:00.
Astfel, sâmbătă, poliţiştii de frontieră au depistat 6.810 pachete cu țigări de proveniență autohtonă, în valoare de 73.370 lei, pe care trei moldoveni intenționau să le transporte ilegal peste râul Prut.
În cadrul acțiunii de prindere în flagrant delict, persoanele nu s-au supus somațiilor legale prin voce, motiv pentru care polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare.
Iniţial, patrula mobilă a observat cum spre linia de frontieră înaintează câteva persoane, având asupra lor colete voluminoase. Operativ, la fața locului s-a deplasat grupa de intervenție care a acționat pentru reținerea acestora.
În timpul acțiunii, polițiștii de frontieră au efectuat somațiile prin voce, moment în care persoanele au abandonat coletele și au încercat să fugă, dispersându-se pe mai multe direcții.
Drept urmare, angajații Poliției de Frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase două focuri de avertisment, cu respectarea prevederilor legale.
În final, pe direcția localităților Petrești-Petrești s-a reușit reținerea a trei bărbați cu vârste de 21, 23 și 31 de ani, domiciliați în localități din raioanele Ungheni și Criuleni.
În cadrul cercetării zonei au fost descoperite cinci colete învelite în folie neagră, care conțineau o cantitate de 2880 pachete de țigări „Plugarul”, 1500 pachete – „Hilton”, 1490 pachete „Ritm” și 940 pachete „Winston”. Valoarea întregii cantități de țigări constituie 73.370 lei.
Persoanele reținute, precum și materialele acumulate pe cazul dat, au fost transmise în gestiunea organului de urmărire penală al Poliției de Frontieră. Tinerii riscă închisoare de la 3 la 10 ani.