UE nu recunoaşte sub nici o formă referendumul din regiunea transnistreană a Moldovei

Uniunea Europeană nu recunoaşte "sub nici o formă" referendumul care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în Transnistria, a declarat, luni, Pietro Petrucci, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene, citat de AFP.

Potrivit sursei citate, "Uniunea Europeană nu poate recunoaşte sub nici o formă referendumul, nici rezultatele acestuia". Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a amintit că Transnistria nu este recunoscută în prezent nici de UE, nici de "vreo altă ţară din lume".

O declaraţie similară a fost făcută luni presei de la Chişinău de Andrei Stratan, vicepremier, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Stratan a menţionat că "rezulatelele acestui referendum nu sunt recunoscute de Chişinău, iar ziua de ieri nu va schimba nimic. Aşa-numitul referendum este o farsă politică a lui Smirnov". Vicepremierul a amintit că autorităţile moldovene pledează pentru o democratizare a regiunii transnistrne, iar MAEIE va promova în continuare politica de reintegrare a ţării.

La rândul său, premierul Ucrainean Victor Ianucovici a declarat presei că singura soluţie potrivită pentru reglementarea diferendului este acordarea unei autonomii regiunii transnistrene în componenţa R.Moldova. El a optat pentru o separare a competenţelor în cadrul unui stat unitar. Deşi a amintit că referendumul de duminică nu este recunoscut oficial, Ianucovici a pledat pentru abordarea subiectului "cu respect". În acelaşi timp, premierul ucrainean consideră că referendumul tensionează situaţia.

O reacţie oficială a Rusiei faţă de rezultatele referendumului, la care majoritatea au pledat pentru independenţă şi alipirea la Federaţia Rusă, nu a fost făcută publică deocamdată. În acelaşi timp, prim vicepreşedintele Dumei de Stat Liubovi Sliska a declarat că referendumul trebuie tratat cu toată seriozitatea. Ea a menţionat că nu merită comentată situaţia, până când "Moscova nu va primi o înştiinţare oficială din partea Tiraspolului despre rezultatele referendumului". Totuşi, oficialul rus susţine că deja se poate afirma că "Transnistria cu siguranţă nu poate fi alipită R.Moldova".

La referendumul neconstituţional din 17 septembrie pentru alipirea la Federaţia Rusă au votat 97,1% din alegători. // BASA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.