Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, spune că prin desemnarea candidaturii lui Ion Păduraru la funcția de premier se urmărește provocarea alegerilor anticipate.
Acesta a numit decizia lui Timofti drept una „surpinzătoare”, menționând că înainte de a semna decretul acesta a invitat conducerea PD pentru a coordona o altă propunere. Potrivit lui Lupu, la mijloc de drum au fost anunțați că situația s-a schimbat și în scurt timp a fost emis decretul.
„Dacă până la 29 ianuarie problema învestirii guvernului se rezolvă avem trei ani de stabilitate. Iar dacă nu se reușește intenționat, ar însemna că Republica Moldova cade într-o gaură neagră nu doar politică dar și socială și economică”, a spus acesta.
Menționăm că consilierul președintelui Timofti, Ion Păduraru, a fost desemnat în această seară la funcția de premier.