Susţinătorii lui Igor Dodon şi Renato Usatâi şi-au retras corturile de pe bulevardul Ştefan cel Mare, instalate în noaptea de vineri spre sâmbătă. Aceștia și-au mutat corturile de pe carosabil înapoi pe trotuarul din fața Parlamentului și sediul Ministerului Agriculturii. Circulația pe acest tronson a fost reluată.
Liderii PSRM și PN anunțase anterior că vor dezinstala corturile până în dimineața zilei de luni. “Vom debloca duminică magistrala centrală din Chişinău, dar în capitală şi în ţară mai sunt multe drumuri, unde pot fi instalate corturi”, a scris pe pagina sa de facebook liderul Partidului Nostru Renato Usatâi.
„Am demonstrat de ce suntem capabili, instalând corturi şi am demonstrat că suntem adecvaţi, atunci când le-am demontat”, susţine Usatîi, care menţionează că „se vede însă, că la guvernare n-au mai rămas oameni adecvaţi”.
„Noaptea trecută au venit cu percheziţii. Cică, au căutat bomba, dar însă nici nu ne-au propus să evacuăm oamenii. Evident că nu am fi plecat nicăieri. Dar, există procedură: alarmă cu bomba – evacuarea. Rezultă că totul a fost o înscenare şi provocare sau au pus oamenii în pericol în mod intenţionat”, spune politicianul.
Moldova.ORG reaminteşte că astăzi Platforma Civică DA organizează un protest în centrul capitalei. Dodon şi Usatâi au declarat anterior că nu vor participa la acesta pentru a nu admite provocări care se pot întâmpla.
Video:Today.md