Portretul liderului Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a fost surprins într-un birou din cadrul Primăriei Chişinău. O imagine cu acesta a fost postată pe Facebook de către consilierul municipal din cadrul fracţiunii Partidul Nostru, Ilian Caşu. De asemenea, o înregistrare video cu fotografia liderului Paridului Liberal în unul din birourile Primărie Chişinău a fost dată publicităţii şi de preşedintele fracţiunii municipale a PSRM, Ion Ceban.
“Fotografia lui Mihai Ghimpu în birourile funcţionarilor Primăriei Chişinău: Un fel de back in the USSR cu Leonid Ilici Brezhnev!”, a scris Ilian Caşu,pe pagina sa de facebook ataşând imaginea mai jos.
În acelaşi timp, în înregistrarea video se arată cum liderul socialiştilor municipali Ion Ceban intră în biroul şefului unei direcţii de la Primărie, Sergiu Jardan, şi îl întreabă de fotografia lui Mihai Ghimpu.”Aceasta era aici, atunci când am venit aici”, i-a răspuns funcţionarul.
Preşedintele liberalilor nu a comentat deocamdată această situaţie. Reamintim că în fruntea Primăriei Chişinău se află pentru al treilea mandat consecutiv nepotul lui Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă, care mai este şi prim-vicepreşedinte al PL.