Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a vorbit astăzi despre prioritățile legislativului în celelalte domenii. Astfel, în ceea ce privește securitatea informațională, el a spus că soluția nu este cenzura, ci ”trebuie să promovăm conținutul autohton și limba română”.
De asemenea, democratul a anunțat că, din 2 noiembrie, intră în vigoare legislația care obligă toate instituțiile mass-media să raporteze proprietarii ”până la persoana fizică”.
În domeniul financiar-bancar, Candu a vorbit despre instituirea transparenței acționariatului și majorarea capitalului băncilor. Demnitarul crede că Moldova are prea multe bănci pentru o piață atât de mică și ar fi preferabil să fie mai puține bănci, dar mai sănătoase, cu un capital mai mare și personal mai profesionist.
În ceea ce privește mediul de afaceri, președintele Parlamentului își dorește revenirea la o rată de impozitare unică pentru companii și persoane fizice deopotrivă, precum și instituirea unui impozit de lux sau bunăstare pentru persoanele bogate și foarte bogate.
Totodată, o altă prioritate este elaborarea unei interfețe electronice pentru majoritatea interacțiunilor dintre agenții economici și instituțiile statului, pentru a reduce corupția și a le fluidiza activitatea.
Același lucru Candu îl vrea și pentru legislativ, explicând necesitatea adoptării unui nou Regulament al Parlamentului, care să introducă votul electronic și alte proceduri digitalizate.