Negocierile PLDM, PDM şi PL – în blocaj total

Reprezentanţii PLDM; PDM şi PL , care s-au reunit astăzi dimineaţa într-o ultimă rundă, înaintea şedinţei Parlamentului, nu au ajuns la un consens în crearea unei majorităţi parlamentare.

Liderul PDM, Marian Lupu, a ieşit în faţa presei declarând că negocierile dintre cele trei formaţiuni au ajuns într-un blocaj total şi a chemat toate „forţele sănătoase” din Parlament la negocieri pentru deblocarea situaţiei create.

“Negocierile au ajuns într-un blocaj total. Dat fiind faptul că pentru ora.15.00, a fost convocată şedinţa Parlamentului fac un apel către toate forţele sănătoase din Parlament pentru deblocarea situaţiei, care devine una ruşinoasă”, a declarat sec Marian Lupu.

La rândul său, preşedintele PLDM Vlad Filat a confirmat blocajul în negocierile, dar a spus că liderii celor trei formaţiuni vor continua discuţiile până la începerea şedinţei Legislativului.

„În cazul în care nu se va ajunge la un consens vom intra în Parlament şi vom demara procedura conducerea Parlamentului, cu sau fără o majoritate parlamentară”, a ţinut să precizeze Vlad Filat.

Totodată, liberal-democratul a subliniat că PLDM nu va face o alianţă cu PCRM.

Anterior, şi reprezentanții PL-ului au ieșit de la negocieri, fără a da însă declarații. Președintele formațiunii, Mihai Ghimpu, a declarat că au luat o pauză de masă, după care negocierile vor continua.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.