Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev cere explicaţii Moldovei în legătură cu prezenţa în porturile Crimeii, anexată de Rusia, a patru nave sub pavilion moldovenesc. Solicitări în acest au fost expediate din aceleaşi motive şi Italiei, Ciprului, Portugaliei şi Maltei.
Un anunţ în acest sens a fost făcut, în cadrul unui briefing de presă, de purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Evgheni Perebiinis, citat de www.ukranews.com
“MAE a expediat note ţărilor respective cu rugămintea de a oferi explicaţii privind încălcarea de către aceste nave a regimului de intrare-ieşire în acest spaţiul ucrainean, care este ocupat temporar”, a spus Perebiinis.
Oficialul ucrainean a informat că, potrivit datelor Inspectoratului de Stat privind securitatea transportului maritim, în porturile închise de Ucraina ale Crimeii se află 99 de nave – 48 sub pavilion al Rusiei, 4 – al Moldovei, 2 – al Italiei, 2 – al Ciprului, 1 – din Portugalia, 1 – din Malta, iar restul sub pavilioane ale unor state insulare.
Moldova.ORG precizează că registrele internaţionale arată circa 700 nave care circulă sub pavilionul R.Moldova.