Premierul Victor Ponta a pomenit Moldova în cele „câteva cuvinte” schimbate cu Baraack Obama

Premierul Victor Ponta, aflat în SUA cu ocazia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, declară că a schimbat „câteva cuvinte” cu preşedintele american Baraack Obama. Premierul român a confirmat acest fapt într-o emisiune a Antenei 3 de la New York, de unde postul a făcut o ediţie specială în direct.

„În cele câteva cuvinte pe care am reuşit să le discut cu preşedintele Obaama, pentru că mai mult am discutat cu doamna Nuland, (subsecretar de stat american pentru Afaceri Euroasiatice) am vorbit încă o dată de Moldova, ce se întâmplă cu Ucraina, cu Marea Neagră şi care sunt perspectivele României”,a spus Ponta citat de www,gandul.info.

În ceea ce îl priveşte, premierul care candidează oficial la alegerile prezidenţiale din noiembrie, susţine că a adus în discuţie, în scurtele întâlniri informale de la New York tema Republicii Moldova. „Principalul obiectiv de politică externă a României este Moldova. Noi nu facem ca Rusia care a luat Crimeea, noi sprijinim Moldova să se integreze în UE. Or, drumul natural este prin România”, a enunţat Ponta agenda sa de politică externă, chiar dacă acesta este un atribut nu atât al premierului, cât al preşedintelui, în România.
În aceeaşi emisiune tv, Ponta a adus şi o fotografie de la recepţia oferită de familia prezidenţială americaană, în care se afla, împreună cu Daciana Sârbu, alături de Michelle şi Barack Obama.obama-ponta

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.