România solicită Comisiei Europene mai multe produse moldovenești pe piața românească

România a solicitat Comisie Europene (CE) mărirea contingentului de produse importate din Republica Moldova, în principal mere, deoarece statul vecin a luat în calcul existenţa unor repercusiuni din partea Rusiei şi imposibilitatea de a mai exporta mere pe piaţa rusească, potrivit premierului României, citat de Medifax.

“Aici, din păcate, este o chestie şi politică, pentru că Moldova se gândeşte că va avea repercusiuni din partea Rusiei, nu va mai putea să exporte mere, de exemplu, şi atunci am considerat că este de datoria nu doar a României, ci a Uniunii Europene să ne deschidem piaţa pentru produsele din Moldova, ca să nu-i lăsăm. Nu va fi un efect mare pentru Europa în ansamblu, însă pentru Moldova este esenţial, pentru producătorii de acolo”, a spus Ponta la emisiunea “Viaţa Satului” a postului public de televiziune românesc.

La rândul său, ministrul Agriculturii al României, Daniel Constantin, a precizat că solicitarea de mărire a contingentului de produse din Republica Moldova către România a fost transmisă Comisiei Europene (CE) în urmă cu două zile, după o discuţie avută de premierii celor două ţări, Ponta precizând că este vorba în special de mere.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.