De Victor Neaga / Chişinǎu / Moldova.ORG/ — Kim Clijsters, a doua rachetǎ din lume, a făcut 65 de erori neforţate împotriva tinerei jucătoare Arantxa Rus şi a părăsit senzaţional turneul Roland Garros, direct din a doua rundă.
Cea care nu i-a permis belgiencei să treacă mai departe este jucătoarea olandezǎ de 20 ani, care, în clasamentul WTA, ocupă doar poziţia a 114-ea.
Meciul din trei seturi dintre Clijsters şi Rus a durat două ore. În primul set, fără mari probleme, Clisjsters a învins cu 3:6, însă următoarele două seturi au fost câştigate de către olandeză cu 7:5 şi 6:1.
În acest meci, belgiencei nu-i ieşea bine servirea, procentul de reuşită dintr-a doua servire a fost numai de 34%. De asemenea Kim, a reuşit să facă 65 de greşeli neforţate şi 10 greşeli duble.
Reamintim faptul că Clijsters este câştigătoarea Australian Open din acest an. Dupǎ competiţia din Australia, belgianca a ratat mai multe turnee din cauza unei accidentări.
Arantxa Rus, în runda a treia a turneului, o va întâlni pe jucătoarea rusă Maria Kirilenko, care în meciul ei a învins-o pe Shanell Shiperz din Africa de Sud cu 6:1, 6:4.