Sărbătoarea vinului revine în centrul capitalei

După patru ani, sărbătoarea vinului revine în centrului capitalei. Anul acesta, "Ziua Vinului" va fi sărbătorită în Piața Marii Adunări Naționale pe 5 și 6 octombrie.

Despre aceasta a anunţat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov. Potrivit lui, decizia a fost luată la solicitarea vinificatorilor, care pot astfel să îşi promoveze pe larg produsele. 

Totodată, ministrul a explicat că a fost luată o asemenea decizie pentru a atrage investitoti străini, dar şi turişti. Mai mult, Bumacov spune că pe teritoriul "Moldexpo", acolo unde timp de patru ani s-a organizat sărbătoarea, e prea puţin spaţiu şi se formează aglomeraţii.

„Ziua Vinului” a fost instituită în 1990 și se sărbătoreşte anual din 2002. În 2009, Guvernul a decis ca sărbătoarea să fie marcată la Centrul Expoziţional „Moldexpo” pentru a evita unele incidente.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare