Guvernul Republicii Moldova intenţionează să împrumute de la Banca Mondială 30 de milioane de dolari. Banii vor fi alocaţi pentru acoperirea necesităţilor bugetului pe anul 2012. Un grup de negociatori cu echipa Băncii Mondiale urmează a fi instituit în cel mai apropiat timp. O decizie în acest sens a fost luată astăzi în cadrul şedinţei Guvernului RM. Potrivit ministrului Finanțelor, Veaceslav Negruță, banii urmează a fi oferiți Moldovei la condiţii avantajoase.
De asemenea, ministrul a precizat că banii împrumutaţi vor fi destinați pentru a acoperi un șir de activități prevăzute în matricea de acţiuni, care au fost deja realizate.
“Este vorba de un şir de legi modificate deja, cum ar fi Legea gajului, Legea cu privire la insolvabilitate, Legea cu privite la societăţile pe acţiuni şi Legea cu privite la capital”, a menţionat ministrul Negruţă.