FMI a aprobat cea de-a cincea tranşă de credit în valoarea de 77,5 mln de dolari Pentru Republica Moldova

Consiliul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat ieri, 1 februarie, acordarea celei de-a cincea tranşă în valoare de 77,5 milioane dolari SUA pentru Republica Moldova, în cadrul aranjamentelor de Facilitate Extinsă de Creditare şi Facilitatea Fondului Extins.

Creditul acordat de FMI este destinat pentru suplinirea rezervelor valutare ale Republicii Moldova şi banii vor putea fi folosiţi de către autorităţi imediat după aprobarea Consiliului director al FMI.

Potrivit raportului FMI la acest subiect, “economia Moldovei a crescut viguros în 2011, chiar dacă încetinirea aşteptată în ţările – parteneri comerciali va tempera ritmul de creştere în 2012. Guvernul a menţinut stabilitatea macroeconomică şi financiară, a promovat o creştere balansată şi a redus sărăcia în contextul Programului susţinut de FMI”.

Programul de asistenţă al FMI pentru Republica Moldova, în sumă totală de circa 572,7 milioane de dolari, este prevăzut pentru o perioadă de 3 ani, în perioada ianuarie 2010 – iulie 2011 fiind debursate patru tranşe de 342 milioane de dolari.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare